image
Sursa foto: Jurnal.md

Distincții pe criterii politice de la Dodon: Medalii pentru medicii care au fugit de Covid; Cei din linia 1, ignorați

Listele cu distincții de stat oferite medicilor au fost create pe criterii politice. La Fălești, medicii care luptă deja timp de două luni cu Covid-19, izolați de familii, au fost ignorați, iar cei care au refuzat să trateze bolnavi de Covid-19 au ajuns în lista celor decorați.

Deputata Doina Gherman l-a acuzat pe șeful statului, Igor Dodon, că a oferit distincții medicilor pe criterii politice, cel puțin în raionul Fălești. Deputata a menționat că listele cu personalul medical care urma să primească distincții au fost create de deputatul socialist Oleg Savva și președintele raionului Fălești, Sergiu Fântână, fără a fi consultat, cel puțin, directorul de spital.

În context, ea a depus o solicitare la Președinție, în care i-a solicitat șefului statului să explice criteriile de selectare a lucrătorilor medicali cărora li s-a oferit distincții de stat prin decretul șefului statului din 19 iunie.

„Distincțiile nu au fost conferite persoanelor care sunt direct și nemijlocit implicate în lupta cu pandemia Covid-19, premiză care trebuia să fie luată în calcul în mod prioritar. O asemenea atitudine față de personalul medical este inechitabilă, disproporțională și discriminatorie, or eforturile eroice ale celor care luptă împotriva Covid-19 pentru a-și salva semenii cu un devotament care întrece datoria nu trebuie să rămână neremarcate”, se menționează în demers.

docdoc

Solicitat de Jurnal.md, directorul spitalului raional Fălești, Iurie Osoianu, ne-a informat că din cadrul instituției pe care o conduce, au primit distincții patru persoane. Niciuna nu a avut tangență cu bolnavi de Covid-19. A fost întrebat doar referitor la o persoană propusă de Asociația de Nursing și a semnat demersul.

Avem doi medici care au acceptat din start și au lucrat timp de peste două luni cu bolnavi de Covid-19. Muncesc în condiții grele, izolați de familie. E vorba de medicul otorinolaringolog Vladimir Smetanca și medicul reanimatolog Victor Marcu. La prima etapă a lucrat cu ei și medicul Elena Spânu, dar, din păcate, s-a infectat și ulterior nu a mai putut lucra aici. Recent, când a fost redeschisă secția, s-a mai implicat un medic, Anatolii Andrieș. Mulți au refuzat să lucreze în secția de Covid-19. Din păcate, unii care au refuzat au ajuns în acea listă și au primit distincții de stat”, a menționat șeful spitalului, refuzând să ofere nume.

Iurie Osoianu a mai amintit în context că, la început de pandemie, personalul medical activa în condiții foarte dificile. Un medic și o soră medicală de la spitalul raional Fălești și-au pierdut viața în lupta cu Covid-19. Este vorba de medicul traumatolog Igor Cheptea și asistenta medicală Lidia Lungu.

Solicitat de Jurnal.md, președintele raionului, socialistul Sergiu Fântână, a confirmat că a participat la întocmirea listei cu persoane propuse la distincții de stat.

Noi am reieșit din experiența și profesionalismul medicilor pe care i-am inclus în listă. Nu l-am consultat pe directorul spitalului, dar m-am consultat cu medici care activează de mai mulți ani acolo. Nu cred că am greșit”, ne-a spus președintele de raion, care și el pe moment este infectat cu Covid-19 și primește tratament la domiciliu.

Referitor la personalul medical antrenat în lupta cu Covid-19, medicul traumatolog și sora medicală care și-au pierdut viața, întrebat dacă nu erau persoanele cele mai indicate să primească aceste distincții, inclusiv post-mortem, președintele de raion a adăugat: „Sper să mai fie astfel de acțiuni, unde vor fi incluse toate aceste persoane”.

Amintim că de Ziua lucrătorului medical și al farmacistului, Ministerul Sănătății a menționat cu diplome 1380 lucrători medicali. Totodată doi medici au fost apreciați cu Distincția de Stat: „Ordinul Republicii”, 32 au fost decorați cu Ordinul „Gloria Muncii”, Medalia „Meritul Civic” a fost oferită la 53 de persoane, Medalia „Nicolae Testemiţanu”- 23, Titlul Onorific „Om Emerit”- 3.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: