image
Sursa foto: BBC

Italia va primi vaccinul anti-COVID la începutul anului viitor

Ministrul italian al sănătății, Roberto Speranza, a declarat, luni, că dozele de vaccin împotriva COVID-19 vor începe să sosească în Peninsulă la sfârșitul lunii ianuarie. Acesta a precizat că vaccinarea nu va fi obligatorie, informează EFE, citată de Agerpres.

Roborto Speranza a spus că în Italia va exista o companie pentru a convinge cât mai mulţi oameni să se vaccineze împotriva noului coronavirus. ”Italia trebuie să încerce să obţină imunitatea colectivă şi din acest motiv o vaccinare masivă anti-COVID se va realiza prin persuasiune”, a spus, la RAI3, oficialul italian.

„Cred că printr-o campanie reală vom putea încerca să obţinem imunitatea colectivă fără a pleca de la obligativitate, dar este o evaluare pe care o vom face pe parcurs”, a adăugat el.

Ministrul italian al sănătăţii a mai afirmat că primele doze de vaccin vor sosi în Italia la sfârşitul lunii ianuarie, dar va fi nevoie de ceva timp pentru realizarea procesului de vaccinare. ”În cel mai bun caz vom avea vaccinuri pentru 1,7 milioane de persoane la sfârşitul lunii ianuarie.

Apoi, puţin câte puţin, aşteptăm sosirea altor vaccinuri şi în primăvară vom avea vaccinare masivă”, a estimat oficialul italian. ”Dintre cele şase vaccinuri, numai unul, Pfizer, cel care va sosi primul, are o limită de temperatură de -75 de grade. Ne ocupăm de aceasta pentru a crea toate condiţiile de gestionare a lanţului frigului”, explică ministrul.

Plan național pentru distribuția vaccinului anti-COVID

Premierul italian, Giuseppe Conte, a declarat, săptămâna trecută, că este în curs de pregătire un plan naţional pentru garantarea securităţii şi distribuţiei viitorului vaccin. De asemenea, va fi supus aprobării parlamentului italian un plan cu ”criteriile şi priorităţile” care vor fi avute în vedere în procesul distribuţiei dozelor de vaccin. În acest timp, unul dintre cei mai importanţi virusologi italieni, Andrea Crisanti, directorul Laboratorului de Microbiologie şi Virusologie al Spitalului din Padova, a provocat controverse după ce a manifestat o opinie împotriva vaccinării. ”Pe baza cunoştinţelor pe care le avem astăzi, eu nu mă voi vaccina”, a spus Crisanti.

El a continuat afirmând că nu se va vaccina împotriva COVID-19 ”atât timp cât datele privind eficacitatea şi siguranţa vaccinului nu sunt disponibile atât pentru comunitatea ştiinţifică cât şi pentru autorităţile care reglementează distribuţia acestuia”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: