Câțiva protestatari au transmis publicației The New York Times că au scris acele scrisori după ce autoritățile au început să folosească gloanțe reale.

Violențele au escaladat în ultimul timp pe fondul protestelor din Hong Kong. Protestatarii au devenit mult mai agresivi, iar autoritățile au început să le percheziționeze locuințele unora dintre ei, relatează jurnaliștii americani.

„Tată, mă simt nedemn că te părăsesc așa devreme, înainte de a îmi îndeplini datoriile de fiu, să fiu aproape de tine. Când nu voi mai fi, te rog să ai grijă de tine”, scrie un alt protestatar pe nume Ming.

Liderul din Hong Kong, Carrie Lam, a susținut că forțele de ordine au folosit „în mod corespunzător forța armelor” pentru a răspunde protestelor de amploare manifestate în regiune

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu patru luni, ca reacţie la un controversat proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.

Fostă colonie britanică, Hong Kongul a revenit sub suveranitatea Chinei în 1997, după 157 de ani, și se bucură de un statut special și de autonomie. Hong Kong a fost ocupat gradual de Imperiul Britanic începând cu 1841. În 1898, britanicii au forţat Dinastia Qing, administraţia imperială de la acea vreme a Chinei, să semneze un tratat prin care o mare parte a regiunii Hong Kong a fost cedată Regatului Unit pe o perioadă de 99 de ani. Termenii acestei concesiuni au expirat în 1997, când britanicii au returnat regiunea printr-un tratat care prevede o largă autonomie faţă de Beijing până în 2047. Hong Kong este a patra cel mai dens populată regiune a lumii.