image
Sursa foto: YouTube

Igor Munteanu: Recuperarea democraţiei nu se face în faţa televizoarelor; Cei cu sentimentul dreptăţii să iasă la PROTEST

Directorului executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, îndeamnă cetăţenii RM să se solidarizeze cu membrii Comitetului de Rezistenţă Naţională şi să iasă duminică, 1 iulie, la protest, spunând că odată cu anularea alegerilor s-a produs o mare nedreptate.

„Mă solidarizez cu acest apel important pentru societate. Dacă nu-l face, toţi vor înţelege că acceptăm şi tolerăm ceea ce s-a întâmplat. S-a întâmplat o mare nedreptate. Alegerile reprezintă pilonul a democraţiei. Fără alegeri şi fără recunoaşterea unui scrutin perfect valabil nu există stat şi nu există legitimitate. Dacă nu există legitimitate, nu există nicio deosebire între tâlhar şi poliţist. În continuare apelăm la toţi cei care au sentimentul dreptăţii, sentimentul demnităţii personale şi care pot să iasă la protest, care trebuie să formeze o mişcare de solidaritate civică pe plan naţional”, a declarat Igor Munteanu în cadrul conferinţei de presă organizată de Comitetul Naţional de Rezistenţă.

În context, directorului executiv al IDIS „Viitorul” spune că oamenii trebuie să înţeleagă că democraţia nu se recuperează în faţă la televizoare sau monitoare, dar cu eforturile fiecăruia dintre noi.

„Avem o grămadă de lucruri de făcut, dar trebuie să le facem pas cu pas împreună cu liderii care vor ieşi duminică cu indicare clară a priorităţilor care urmează. Cred foarte mult în bunul simţ al cetăţenilor RM. Cred că indiferent de diferenţe dintre noi, oameni din partide sau oameni din afara partidelor, sunt lucruri vitale pe care trebuie să le apărăm şi aceste lucruri contează extrem de mult în acest an”, a adăugat Igor Munteanu.

„Îi invit pe cei care mă cunosc să iasă la protestul de duminică şi să înţeleagă foarte clar ce pot face pentru această mişcare de rezistenţă naţională”, a mai îndemnat Igor Munteanu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: