Existau dezbateri conform cărora dinozaurii întâmpinau sau nu probleme înainte de impacul cu asteroidul care a avut loc acum 66 de milioane de ani, scrie Science Daily citat de Descopera.ro.

Alte analize arătau că dinozaurii se aflau deja în declin, cu numărul şi diversitatea speciilor scăzând înainte de evenimentul care a marcat sfârşitul Cretacicului.

Acum, într-o nouă analiză care modelează mediul în schimbare şi distribuţia speciilor din America de Nord, cercetătorii de la Imperial College London, University College London şi University of Bristol au arătat că dinozaurii nu se aflau în declin. „Dinozaurii nu au fost ameninţaţi de dispariţie până la sfârşitul Cretacicului, atunci când a lovit asteroidul”, a precizat Alessandro Chiarenza, autorul principal al studiului de la Imperial College London. „Rezultatele studiului nostru sugerează că dinozaurii ca un tot erau animale adaptabile, capabile să facă faţă schimbărilor climatice care aveau loc în timpul ultimei perioade a Cretacicului. Schimbarea climatică nu a dus la un declin al dinozaurilor în aceste ultime etape ale erei”, a adăugat acesta.

Studiul, publicat recent în Nature Communications, arată că schimbarea condiţiilor pentru fosilizare înseamnă că analizele anterioare au subestimat numărul de specii de la sfârşitul Cretacicului.