image
Sursa foto: gazzetta.it

Anunţ de ultimă oră al italienilor: Buffon s-a decis în privința viitorului

Telenovela "Gigi Buffon" este pe cale să se termine. Legendarul portar şi-a încheiat conturile cu Juventus în această vară, după 17 ani petrecuţi în tricoul "Bătrânei Doamne". Ulterior, goalkeeperul a anunţat că va lua o decizie în privinţa viitorului său în scurt timp. Acum, italienii de la calciomercato anunţă că Buffon s-a hotărât: va merge la PSG.

Italienii mai scriu că în ultimele ore, Buffon le-a transmis mai multe semnale pozitive celor de la PSG şi că portarul este gata să semneze. Goalkeeperul va merge la Paris şi va parafa un contract pe doi ani cu PSG. Întâlnirea cu oficialii celor de la PSG a fost deja stabilită, iar portarul şi toţi cei din anturajul său pregătesc plecarea în Franţa.

Negocierile au decurs excelent, mai scriu jurnaliştii italieni, iar Buffon a acceptat să mai joace la un club de top, înainte de a-şi încheia cariera. Câştigarea Ligii Campionilor este ultimul mare obiectiv al lui Gigi.

Gianluigi Buffon, în vârstă de 40 de ani, anunţase iniţial că se va retrage la finalul sezonului. Buffon a cucerit cu Juve 18 trofee: 9 titluri, 4 Cupe şi 5 Supercupe ale Italiei. A fost şi campion mondial cu "Squadra Azzurra", în 2006, şi intenţiona să se retragă după Mondialul din Rusia, din vară, la care Italia nu a reuşit însă să se califice.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: