image
Sursa foto: Getty Images

Zeci de morți în Siria, în luptele dintre Stat Islamic și forțele regimului de la Damasc

Conflictul dintre forţele regimului sirian şi luptătorii organizaţiei jihadiste Stat Islamic (SI) s-a soldat cu aproape cincizeci de morţi în ultimele 48 de ore în regiunea deşertică din centrul Siriei, informează AFP.

În provincia Homs din centrul ţării, luptele şi atacurile aeriene ale aviaţiei ruse, care intervin în sprijinul forţelor regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, au dus la uciderea a 20 de luptători ai regimului şi a 31 de jihadişti, a declarat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).

„Lupta a început în noaptea de joi spre vineri cu un atac jihadist asupra poziţiilor regimului" în apropierea oraşului Sukhna din deşertul situat în centrul Siriei, potrivit informaţiilor furnizate de directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane.

De la înfrângerea sa în Siria în martie 2019, SI întreprinde atacuri mortale în mod regulat, în special în vastul deşert ce se întinde din provincia centrală Homs până în Deir Ezzor, provincie din estul ţării, scrie Agerpres.

La jumătatea lunii mai, OSDH a acuzat SI că a executat 11 persoane în două zile, în principal militanţi ai regimului de la Damasc, pe un drum deşertic din estul ţării.

Atacurile jihadiste din Siria vizează atât armata siriană cât şi pe aliaţii acesteia, precum şi forţele kurde, susţinute mult timp de Washington în lupta lor împotriva SI.

După ce în 2014 a proclamat un califat în regiunea dintre Siria şi Irak, SI a suferit o serie succesivă de înfrângeri de ambele părţi ale graniţei, înainte ca luptătorii săi să fie puşi pe fugă.

Războiul din Siria, declanşat în 2011 prin reprimarea protestelor pro-democraţie de către autorităţile din Damasc şi soldat cu moartea a peste 380.000 de persoane, s-a transformat treptat într-un conflict complex în care sunt implicate multe părţi şi puteri străine.

Noutăţile partenerilor

comentarii: