Ioan Măceşanu a spus că în fiecare zi îşi aşteaptă fiica, pe Alexandra Măceşanu, să vină acasă.

„A trecut o lună grea (...) Aşteptăm în fiecare zi ca Alexandra să intre pe poartă. Noi credem că e în viaţă şi vorbim cu ea în fiecare seară. Le mulţumim celor care se roagă pentru fiica noastră”, a spus Ioan Măceşanu, tatăl Alexandrei Măceşanu.

Ioan Măceşanu a afirmat că nu crede că fiica lui este moartă.

Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, a sunat de trei ori la 112 pentru a spune că a fost răpită şi violată, cerând să fie salvată, însă intervenţia a fost tardivă. Ulterior, Gheorghe Dincă a spus că a ucis-o şi apoi a incinerat-o, la fel cum a făcut şi cu Luiza Melencu, în vârstă de 19 ani.

Percheziţiile de la Caracal, în casa lui Gheorghe Dincă, vor continua şi săptămâna viitoare, surse judiciare declarând pentru mediafax.ro că a fost solicitat un nou mandat.