image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO: Un bărbat de 30 de ani, bătut cu bestialitate de câțiva sportivi K1; Victima a decedat la spital

Un bărbat a murit la Spitalul de Urgență după ce în urmă cu o săptămână a fost bătut crunt în fața unui club de noapte din Chișinău. Potrivit unui martor, agresorii sunt doi luptători ai unui club sportiv de K1, iar victima era polițist. Inspectoratul General de Poliție dezminte informațiile. Am vrut să obținem și o reacție de la Dorin Damir, președintele Asociației FEA, din care fac parte toți luptătorii K1, dar el avea telefonul deconectat, iar la telefonul fix ne-a răspuns o reprezentantă a organizației, care a declarat că va reveni cu un răspuns, dar asta nu s-a întâmplat deocamdată.

Purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Urgență, Cristina Gorea, ne-a comunicat că victima, în vârstă de 30 de ani, a fost internată în dimineața zilei de 19 mai cu multiple leziuni.

Inspectoratul General de Poliție neagă că cel bătut cu brutalitate ar fi un angajat al Ministerului de Interne.

Potrivit poliției, agresorii nu au fost identificați, deocamdată. În acest caz a fost deschis un dosar penal. Agresorii riscă până la 15 ani de pușcărie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: