Igor Munteanu: Nu voi admite niciodată un statut special negociat pentru Transnistria cu presiuni externe și forțe ostile RM

Stimate domnule Igor Munteanu, sunteți apreciat (în plan național și internațional) pentru expertiza dumneavoastră excepțională în problematica transnistreană. În ce măsură această dimensiune a activității Dvs. vă consolidează profilul de candidat din partea Blocului electoral „ACUM”? Este electoratul suficient de sensibil la această temă?

IGOR MUNTEANU: Vă mulțumesc. Este absolut firesc ca toți cei care se lansează în cursa electorală să fie bine informați și să ia în serios problematica transnistreană. Am avut întotdeauna o poziție clară în raport cu procesul de reglementare și cu ”liniile roșii” de care autoritățile Republicii Moldova trebuie să se conducă în stabilirea priorităților sale.

În 2004, împreună cu bunii mei colegi, Oazu Nantoi, Vlad Lupan și Vlad Spânu, am lansat strategia 3D, ca sinteză a principiilor pe care poziția Republicii Moldova ar fi trebuit să se dezvolte, imediat după eșecul acțiunilor rusești de a federaliza Republica Moldova, cu menținerea trupelor ruse militare pe o perioadă de cel puțin 40 de ani, în calitate de garanți ai procesului de reglementare.

În octombrie 2016, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul“ a cimentat consens în jurul conceptului de ”linii roșii” – termeni și principii care ar fi putut oferi autorităților Republicii Moldova o bază excelentă de previzionare a scopurilor și mijloacelor sale în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

În tandem cu legea adoptată în 2005, cu privire la statutul localităților din stânga Nistrului și cu hotărârea Curții Constituționale a RM (no.14 din 02.05.2017) cu privire la teritoriul ocupat, nu văd cum ar putea să se spună astăzi că decidenții politici de la Chișinău nu sunt la curent cu modul în care ar trebui să apere interesele naționale pe subiectul reglementării conflictului. Totuși, chiar dacă există suficiente elaborări și idei de acțiune, lipsește cu desăvârșire voința politică de a le aplica. Inabilitatea de a acționa în conformitate cu interesele naționale pe dimensiunea transnistreană generează ambiguități și motive de a pune la îndoială bună credința unor jucători politici din RM.

Care este stadiul de la care viitorul parlament preia gestionarea conflictului transnistrean? Ce anume apreciați ca pozitiv și negativ în acest stadiu?

IGOR MUNTEANU: Constatarea mea este că Parlamentul Republicii Moldova este izolat și împins pe un teren secundar în procesul de reglementare, fiind adus în față doar în cazurile în care anumiți actori politici doresc să imprime contactelor ”dintre părți” o anumită bombastică politică. De regulă, unii dintre mediatori consideră că este normal să existe contacte stabilite între Parlamentul RM, organism legitim al Republicii Moldova și organele neconstituționale, dar reprezentative pentru regimul secesionist de la Tiraspol – ceea ce susține idea unei echivalențe, pe care regimul de acolo o exploatează în scopul solicitării unei recunoașteri iminente pe plan internațional.

Se întâmplă acest lucru pentru că mai multe autorități naționale au planuri și idei cu totul trăsnite și contradictorii cu privire la ce scopuri își propun să implementeze. Astfel, Ministerul de Externe (MAEIE) promovează rezoluții la ONU de retragere a trupelor rusești din regiunea transnistreană, în timp ce vama permite autorităților secesioniste să recepționeze material cu destinație militară, vagoane cu echipament militar din Federația Rusă și tehnică cu multiple destinații, care ajută acestor trupe militare rusești să-și exercite scopul de acțiuni. Guvernul RM susține valabilitatea unor documente emise de către pretinsele autorități de la Tiraspol, iar trupele de interne ale regimului secesionist răpește cetățeni ai RM și îi transportă sub escortă pe sub nasul pacificatorilor ruși de la Tighina.

În timp ce Biroul Politici de Reintegrare (BPR) adoptă fără crâcnire textul unor protocoale promovate de OSCE, mai multe ministere de ramură semnalează că autoritățile separatiste continuă politica de intimidare și hărțuire a colectivelor de pedagogi și copiii din școlile cu predarea în limba română, împiedică circulația liberă a cetățenilor Republicii Moldova, și nimic din aceste semnale nu împiedică oficialii responsabili de politicile de reintegrare să stopeze ori să adapteze protocoalele susmenționate la contextul social-politic, care nu prevestește o reintegrare după regulile stabilite de Chișinău.

În particular, mă refer aici la instalarea birourilor vamale ilicite la podul de pe Nistru, care nu ar fi trebuit să se afle acolo, dar și la primirea unei licențe exclusive pentru telefonia mobilă pentru grupul Sheriff, în contradicție flagrantă cu legile Republicii Moldova cu privire la concurență și telecomunicații. Mai mult, se pare că avem atâtea politici de reglementare câte autorități naționale există în RM: președintele Dodon își face jocurile sale în funcție de interesul electoral al PSRM, în timp ce structurile controlate oligarhic de către liderul PD, Vlad Plahotniuc, bate palma pe chestiuni legate de cooperarea economică cu oligarhul Victor Gușan, proprietarul companiei Sheriff de la Tiraspol, în disonanță cu orice idee de interes național în procesul de reglementare. Această inconsistență vorbește clar despre interese mercantile care prevalează asupra modului în care statul Republica Moldova ar trebui să-și stabilească direcția strategică și planul concret de atingere a scopurilor sale.

Aruncând o privire la programele electorale ale principalelor formațiuni politice competitoare, cu privire la conflictul transnistrean, vedeți posibilitatea de a coopera cu acestea în viitorul parlament, principial sau punctual?

IGOR MUNTEANU: Cred că nu avem de ales. Indiferent de componența viitorului Parlament va trebui să găsim elemente de rezistență care să solidifice o poziție unificată la nivel național pentru a întări instrumentarul de politici și obligații cu care putem încheia acest conflict îndelungat.

Trebuie să înțelegem cu toții că acest conflict a fost conceput de Rusia pentru a bloca dezvoltarea Republicii Moldova și de a istovi prin înfometare construcția fragilă a statului RM, de la declarația sa de independență.

La momentul în care Armata 14 trecea cu tot efectivul său de partea separatiștilor transnistreni, regimul separatist prelua cca 40% din întregul potențial industrial al fostei RSSM, dar cu puternice rețele de control și influență pe malul drept al Nistrului, acolo unde mai erau active grupuri organizate care luptau pentru menținerea URSS și sabotarea statului independent Republica Moldova. Regimul secesionist s-a aflat la întreținere de lux în ultimii 30 de ani, obținând cam tot ce și-a dorit din partea Moscovei în materie de resurse economice și militare. După începerea războiului ruso-ucrainean (2014), lucrurile par să se fi schimbat esențial, dar mai există canale prin care Federația Rusă își hrănește puii de cuc, aflați pe teritoriul suveran al Republicii Moldova.

Ar trebui să știm cum sunt aprovizionate trupele străine dislocate ilegal în Transnisria și în ce fel acestea sunt alimentate cu gaze naturale și energie electrică din surse pe care guverul RM ar fi trebuit să le țină sub control. Guvernul este acționar minoritar în Moldova-Gaz, și totuși această companie de ani buni continuă politica de furnizare a resurselor energetice către regimul separatist fără a primi în schimb nici un fel de garanții de achitări, și fără a trata în mod echitabil consumatorii de pe malul stâng și cel drept. Unii transnistreni consideră absolut normal să nu achite facturile la gaze și că Rusia are obligația de a le satisface capriciile în materie de plăți sociale și pensii alocate din bugetul federal rus.

Deși Curtea Constituțională a emis o hotărâre care califică regiunea transnistreană drept „teritoriu ocupat” (Hotărârea CC no.14 din 02.05.2017), Biroul continuă să trateze pe picior de egalitate cu autoritățile separatiste, fără a aplica terminologia și a dezvolta abordarea Curții Constituționale, de parcă și-ar dori să confirme pe viu că doresc să acrediteze elemente de suveranitate recunoscută de Chișinău regimului separatist, după cum sugerează și Vladimir Socor în mai multe analize pe care le publică la portalul Jamestown Foundation.

Eu sunt convins că tactica de „suveranizare” promovată de capii regimului secesionist asupra unui teritoriu care nu-i aparține, se bizuie pe lipsa de coeziune a politicilor de reintegrare din RM, iar răspunsurile pe care le primește din partea Biroului Politici de Reintegrare (BPR) sunt adeseori eronate ori, cel puțin incomplete, și nu corespund interesului național în Republicii Moldova.

Personal, sunt convins că Prioritatea #1 este ca autoritățile centrale ale Republicii Moldova să-și extindă autoritatea și mecanismele de protecție juridică, socială și politică pentru toți cetățenii săi din stânga Nistrnului, nu de a se lăsa atrase în orice fel de capcane protocolare, garanții dubioase și alte aranjamente obscure.

Scopul legitim al oricărui guvern al Republicii Moldova este de a defini și aplica politici, instrumente și oportunități de transformare a conflictului, conform prevederilor Constituției Republicii Moldova, și nu de a oferi „veste de salvare” coriferilor regimului separatist sau de a menține confuzii cu privire la scopurile negocierilor „dintre părți”. Eu cred că orice negocieri de dragul negocierilor sunt pierdere de timp și că fără fixarea explicită în textul oricăror protocoale că Transnistria este parte componentă a RM, negociatorii de la Chișinău nu ar trebui să poarte nici un fel de discuții.

Este inadmisibil să găsim referințe despre așa zisa „posibilitate de a rededeschide” aerodromul militar de la Tiraspol în discursul unor oficial politici, cu partide reprezentate în Parlamentul Republicii Moldova, ori de a tolera practica aprovizionării cu muniții și efective de luptă a trupelor staționate ilegal, ori de a permite cetățenilor moldoveni să servească în structurile secesioniste ale regimului, fără ca acest lucru să-i coste.

Prioritatea #2 este cea de a suspenda și preveni practica semnării unor contracte de achiziție a energiei electrice de la CT Kuciurgan, în condiții dubioase, netransparente, în afara licitațiilor prevăzute de legislație, dar așezate pe interesele și mai dubioase ale unor grupuri economice cu interese în zonele offshore. Acest gen de înțelegeri dubioase afectează credibilitatea oricărei guvernări, și cu atât mai multe, sparge credibilitatea guvernării din Republica Moldova și indică asupra unor riscuri majore cu privire la securitatea și integritatea statului.

Actuala organizare instituțională a procesului de negociere, așa cum este statuată la Chișinău, este viabilă? În caz că veți avea putere de decizie în viitorul guvern, veți propune optimizări sau reforme semnificative? Personal, ați fi interesat să preluați acest resort guvernamental?

IGOR MUNTEANU: Eu cred că nu. Biroul Politici de Reintegrare (BPR) este lipsit de capacitățile necesare pentru a așeza politici proactive în numele Guvernului RM și pentru a putea influența implementarea acestora. Uneori există derută și contradicții între autoritățile sectoriale, alteori resursele alocate pentru atingerea scopurilor de politici sunt insuficiente. Conflictul transnistrean este unul din cele 13 conflicte de prioritate pe lista menționată de Secretarul General al ONU Antonio Guterres și, totuși, acest lucru nu a determinat autoritățile RM să trateze în mod serios această problemă, lipsindu-le o politică de stat coerentă și asumată politic, fundamentată pe normele Constituției RM, care să garanteze o reglementare durabilă, democratică, favorabilă interesului național, și nu dictată de interesele unor jucători oportuniști, asociați de regulă OSCE și altor organzizații cu ambiții regionale.

Răspunzându-vă întrebării dumneavoastră directe, pot spune că Parlamentul RM trebuie să aibă mai mult control asupra acțiunilor BPR de a-și exercita atribuțiile, iar mecanismele clasice de audieri și control parlamentar nu au fost pe deplin eficiente până în acest moment. Am observat adeseori cum transnistrenii sunt asistați de zeci de consultanți delegați de Moscova pentru negocierile cu Chișinăul, în timp ce oficialii BPR se confruntă cu o rată înaltă de mobilitate și salarii indecente.

Eu voi fi interesat să asist autoritățile statului să depășească starea de haos și instabilitate în care se complac pe acest domeniu, care permite unor factori externi să exploateze aceste vulnerabilități, prejudiciind interesele statului în procesul de negocieri.

Personal, eu sunt foarte îngrijorat de militarizarea continuă a regiunii secesioniste, exprimată prin exerciții militare (150 în 2017 și 120 în 2018), care au inclus regiunea separatistă în așa-zisul District Militar Vest al Federației Ruse, în absența unor reacții clare și pertinente din partea foștilor Ambasadori americani ai Misiunii OSCE. Absența monitorilor militari internaționali la depozitele și stocurile de armament și echipament militar ofensiv al forțelor ilegale secesioniste pun în pericol formatul existent în zona de securitate și crează falsa senzație de tolerare a trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce este neadevărat și necorespunzător pozițiilor declarate de Guvernul RM.

Aș vrea să reiterez principiul pe care l-am formulat în 2016, cu prilejul pozițiilor comune adoptate de societatea civilă din RM, după care, nicio soluție propusă ori impusă din exterior nu va fi legitimă câtă vreme pe teritoriul RM se vor mai afla trupe militare de ocupație ale Federației Ruse. Același lucru se referă la orice alte efective de intelligence mobilizate de Rusia pentru a controla infrastructuri critice pe teritoriul RM.

În calitate de exponent al societății civile, apreciați pozitiv contribuția acesteia la analiza și orientarea politicilor oficiale ale Chișinăului în abordarea chestiunii transnistrene? În caz că veți dobândi mandatul de deputat, aveți în vedere formule prin care să creșteți influența neguvernamentală asupra factorului politic?

IGOR MUNTEANU: Din păcate, societatea civilă este insuficient implicată în procesul de gândire strategică a reglementării transnistrene. Am urmărit o politizare accentuată și securitizare inadvertentă asupra modului în care se iau deciziile de parcurs în ultimii ani, mai ales după schimbările unor decidenți la vârful acestor structuri.

În mod regretabil, Biroul (BPR) a avut de suferit sub aspect de reputație și coerență. Sunt convins că există și alte formule de stimulare a participării think-tankurilor independente și profesioniste, locale și internaționale, în ceea ce ar putea să ajute, și nu să imite „bătutul pasului pe loc”. Ca principiu general, cred că societatea civilă trebuie să exercite mai mult control democratic asupra activităților BPR în scopul evitării unor erori strategice la elaborarea și evaluarea unor opțini de politici.

Regret lipsa de transparență la pregătirea celor șase protocoale semnate între 2017-2018, după cum am condamnat folosirea unor mijloace paradiplomatice pentru a oferi autorităților secesioniste oportunități de mobilitate internațională și iluzia unei iminente recunoașteri internaționale. De multe ori, în spatele acestor conjurații și vizite în străinătate s-au aflat diplomații ruși, rețele și conexiuni folosite de Moscova în scopul dezinformării publicului cu privire la originile acestui conflict.

Societatea civilă nu trebuie să asiste pasiv și melancolic la această alunecare spre un scenariu străin de interesele naționale ale RM, ci să atace esența narativelor secesioniste ale conflictului, respingând politica „acomodării cu realitățile existente” din respect pentru cei care suferă consecințele acestui conflict provocat din exterior.

Atragem atenția partenerilor noștri occidentali asupra faptului că, oferind platforme internaționale regimului separatist, prin consecință, ei asistă regimul separatist de la Tiraspol să-și întărească pretențiile de statalitate, punându-și în joc prestigiul, resursele și autoritatea în serviciul unor politici revizioniste rusești, alimentând insecurități majore pentru viitorul Republicii Moldova, dar și pentru Europa de Est, fără să contribuie la reglementarea democratică a conflictului.

Care este viziunea Dvs., pe termen scurt și mediu, în ceea ce privește cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană?

IGOR MUNTEANU: Republica Moldova are nevoie vitală de Uniunea Europeană ca far călăuzitor pe domeniul politic, social, economic, dar și pe domeniul de securitate și apărare, de care nu ne putem dispensa. Totodată, Uniunea Europeană trebuie să țină cont de politica Republicii Moldova de reintegrare teritorială, evitând situațiile în care eforturile sale ar putea fi văzute ca fiind disonante cu principiul integrității teritoriale a Republicii Moldova, care se manifestă inclusiv în acțiuni de admitere a unor documente emise ilegale de către autoritățile separatiste.

Se știe că Tiraspolul primește diverse tipuri de asistență din partea unor organizații internaționale, fără a-i fi condiționată sine die primirea acestei asistențe de respectarea drepturilor omului în reginea extrasă de facto de sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova, și fără a elimina rudimentele controlului totalitar asupra populației printr-un regim de KGB local și moscovit. Ar fi cazul aplicării unor mecanisme de condiționalitate democratică care să elimine abuzurile și să corecteze gradual starea generală a libertăților și drepturilor politice în această regiune.

Uneori, mă întreb de ce oare Uniunea Europeană amintește că nu vrea să fie privită la Chișinău ca un bancomat, și nu afirmă același lucru în raport cu elitele ghiftuite și auto-suficiente ale regimului de la Tiraspol? De ce oare nu există un consens puternic între UE și SUA pe subiectul neadmiterii de către Federația Rusă a statutului de mediator, comasat rolului de sponsor al regimului separatist, de finanțator al întreprinderilor falimentare din stânga Nistrului și, totodată, de proprietar al acestora?

Prin ce se explică politica laxă a unor organizații ca OSCE în raport cu abuzurile sistematice și lipsa de progrese în demilitarizarea acestei regiuni?

Câtă vreme mai tolerăm ca oligarhii transnistreni să beneficieze în mod necondiționat de regimul comercial preferențial al UE, derivat din Acordul de Comerț Liber și Comprehensiv (DCFTA) semnat de Republica Moldova, fără ca beneficiile acestui comerț să contribuie în vreun fel prin crearea de stimulente democratice și acțiuni de reintegrare teritorială în formatul constituțional al RM?

Care sunt proiectele/inițiativele pe care le aveți în vedere în sprijinul cetățenilor din Republica Moldova și care i-ar convinge să vă voteze?

IGOR MUNTEANU: Observ că doriți să sărim de la subiectul reglementării transnistrene la sistemul electoral modificat după 2017. În acest moment, Republica Moldova are cca 320.000 cetățeni în stânga Nistrului. Dacă scoatem din această populație copiii de vârstă preșcolară și școlară, marea majoritate a locuitorilor din regiunea transnistrean sunt cetățeni ai Republica Moldova și, în aceste circumstanțe, nu putem vorbi despre un conflict între cetățenii aceluiași stat, ci vorbim despre menținerea artificială a unor structuri de putere, de securitate și de insecuritate, care pot recidiva conflictul militar din 1992, atâta timp cât forțe ostile ar putea fi interesate în acest rezultat. Ca direcții de prioritate, eu personal pledez pentru transformarea modelului de conflict „înghețat” spre un model cooptativ și transformativ.

Aș merge pe condiționalități care să accelereze descentralizarea puterii în regiune, concomitent cu întărirea statului de drept, sporirea ordinii publice și sancționarea abuzurilor, contrabandei, ilegalităților și alte delicte – care își trag originile din regiunea aflată în afara controlului efectiv al Republicii Moldova.

Sunt dușmanul declarat al staționării trupelor rusești în regiune fără acordul Republicii Moldova și nu voi admite vreodată să avem un statut special negociat în condițiile unei presiuni externe, cu servicii secrete și alte forțe ostile conectate la mecanismele decizionale ale regimului secesionist.

Negocierile trebuie să aibă loc pe toate cele trei coșuri de negocieri și recunoașterea explicită a restabilirii suveranității Republica Moldova în procesul de reglementare a conflictului.

Obligația Guvernului Republica Moldova este de a se așeza la negocieri având în fața sa un document unitar și articulat pentru politici de reglementare, solicitându-le și partenerilor internaționali să țină seamă și să respecte principiile pe care se plasează aceste politici.

Cum poate România să susțină parcursul democratic european al Republicii Moldova, precum și demersurile autorităților de la Chișinău, cu privire la reglementarea conflictului transnistrean?

IGOR MUNTEANU: România ne asigură de respectarea independenței și suveranității Republicii Moldova, iar acest lucru se referă și la teritoriul regiunii transnistrene, aflat în acest moment în afara controlului efectiv al autorităților constituționale.

Totuși, de la afirmarea acestui principiu și susținerea efectivă a unei politici serioase în procesul de reglementare este o cale lungă și complicată. Transnistria este în continuare o regiune periculoasă pentru securitatea regional a RM, dar și a Ucrainei și chiar a României.

Pericolele nu sunt de natură abstractă, nu sunt ipotetice, ele sunt cât se poate de reale și se întemeiază pe o mixtură toxică de capabilități militare sovietice, rețele de spionaj post-moderne și acces la oportunități globale de business, care întăresc capabilitățile regimului de a supraviețui.

Mai nou, suntem preocupați de decizia structurilor secesioniste de a promova crearea de crypto-monedă, folosindu-se de exploatarea oneroasă a resurselor energetice aproape gratuite și a unor idioți utili, care îndeplinesc diverse servicii de conexiune internațională contra unor premii generoase. Între grupul de oligarhi care au lansat acest business la Tiraspol și cei care au permis echipamentelor sofistificate să treacă vămile RM și să ajungă în regiunea secesionistă există, fără îndoială, aranjamente stabile și scopuri care nu pot fi favorabile procesului de reglementare al acestui conflict.

Eu cred că este în interesul României să dea sens și valoare principiului de condiționalitate democratică pe care Republica Moldova trebuie s-o aplice în procesul de reglementare, cerând și partenerilor săi internaționali să se conformeze și să-i respecte pozițiile.