image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Filat: Din păcate, pot să vă spun că nu sunt căsătorit; Lui Popa i-aș da un pumn în bot

Vladimir Filat neagă faptul că este căsătorit, iar pentru declarațiile făcute de Igor Popa, că i-ar fi dăruit Cristinei Bancu un inel de diamant de la Șor atunci când a cerut-o în căsătorie, fostul premier îl avertizează pe fostul său avocat că „va primi un pumn în bot”.

„Poate Popa de la Plahotniuc a primit inele, eu nu am primit inele de la bărbați. Dar pentru asemenea declarații i-aș da un pumn în bot. Nu pot face acest lucru pentru că sunt eliberat condițonat, dar va veni acest moment, vă asigur. Poate s-o ia cum vrea, s-o ia ca pe o amenințare, e treaba lui. Din păcate, pot să vă spun că nu sunt căsătorit”, a declarat Filat.

Totodată, el a negat declarațiile lui Popa că nu ar fi plătit pentru serviciile de avocatură.

„Pe dosar au lucrat mai mulți avocați, ei lucrează și acum. Azi dimineața am avut ședință. Au plecat de la biroul lui Popa pentru că au înțeles exact ce a făcut el și nu a vrut să contribuie să distrugă un om”, a mai spus Vladimir Filat.

Amintim că avocatul Igor Popa a declarat în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV că Filat s-a căsătorit cu o colegă de a sa de serviciu pe nume Cristina Bancu, căreia i-a plătit 50 de mii de euro în cont, pe care acum a făcut-o judecătoare.

„A lucrat la mine mai mult de 6-7 ani. A venit într-o zi spunând că Filat a cerut-o în căsătorie. A făcut acest lucru pentru a nu plăti facturile, ca să aibă un avocat care cunoaște dosarul. Atunci când a cerut-o în căsătorie i-a dăruit un inel cu diament dintre cele pe care le-a obținut de la Șor”, a spus Popa.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: