image
Sursa foto: jurnal.md/ Nadejda Roșcovanu

Bătrâncea oferă detalii despre ultima apariție a lui Gațcan: „A fost alegerea dumnealui; Evident că e stresat”

Socialiștii resping speculațiile din spațiul public după cele două înregistrări video în care Ștefan Gațcan susține că este bine. Deputatul PSRM Vlad Bătrâncea spune că ambele apariții publice au fost alegerea fostului deputat și că acesta este „absolut liber în circulație”.

„De ce așa de ușor credeți când cineva sare gardul Președinției, unde domnul Gațcan nu a fost, dar nu-l credeți pe domnul Gațcan care în două intervenții video v-a informat că el e bine. De-odată apar diferite dubii. Via, ca locație, a fost alegerea dumnealui. El în acel moment se afla doar cu familia. Apariția de ieri a fost o alegere a dumnealui. Faza că el este stresat, evident că este stresat. Habar nu aveți cum a fost convins să plece după ce a refuzat banii”, a declarat Vlad Bătrâncea.

„Domnul Gațcan se află în familie. Se află acolo unde dorește să fie. Este absolut liber în circulație. Nu putem comunica despre instrumentele prin care a fost impus să facă ceva. Sperăm că organele de drept vor sistematiza materialele pe care le au de la mai mulți deputați despre fape de corupție. Ne pare rău că unele persoane, instituțiile au preluat mesesajul isteric al lui Candu și Șor. Este deputat socialist și această grijă falsă față de soarta acestui om este manipulatorie. Gruparea Candu și Șor a distrus soarta acestui om. Acum două săptămâni, a venit la noi și ne-a spus că i s-au propus 500 de mii de euro. A spus că a refuzat categoric această discuție. PG urmează să califice și să investigheze. După ce a refuzat acea sumă generoasă, știm că au fost aplicate și alte instrumente decât bani”, a adăugat deputatul PSRM.

Precizăm că deputatul Ștefan Gațcan a publicat aseară un nou mesaj video în care apare tot cu mască și își citește mesajul de undeva din spatele camerei care-l înregistrează.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: