image
Sursa foto: privesc.eu

„Mama este dusă cu băutul”; Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, despre cazurile micuților lăsați în voia sorții

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a susținut un briefing cu tema „Copii lăsați de izbeliște” unde a discutat despre un caz ieșit din comun aflat în atenția Ombudsmanului, despre o mamă, cu vârsta în jur de 40 de ani, care are un comportament amoral, violent și neglijent față de cei doi copii ai săi de 9 și 13 ani.

„Avem în vizorul oficiului un caz ieșit din comun unde doi copii locuiesc cu mama și concubinul acesteia, într-o localitate din țară. Aceștia trăiesc în condiții inumane, fără căldură, casa e inundată, apa în casă ajungând până la glezne. Copii sunt nevoiți să doarmă cu câinele pentru a se încălzi. Mama are un comportament amoral, nu se ocupă de educația lor, iar tatăl biologic nu este prezent în viața copiilor. Condițiile de trai îi fac sa fie victime ale societății. Copilul cel mai mare are deja un comportament deviant, a furat și acum este în vizorul poliției, a lucrat și cu psihologul. Următorul copil este în aceeași situație de risc și trebuie salvat. Autoritățile au încercat să lucreze cu mama, dar aceata a refuzat. Au vrut să o lipsească de drepturile părintești, dar instanța a lăsat copiii cu mama, care a promis în repetate rânduri că se va schimba. Acum ei manâncă la școală și practic tot timpul îl petrec înafara casei ”, a povestit Maia Bănărescu.

„Discutând cu copilul și întrebând-ul unde este mama, el mi-a spus că este dusă cu bautul, dar indiferent de multe alte lucruri și nenumăratele sancțiuni pentru neglijență și violență asupra lor, ea este iubită de copii. De aceea parinții au nevoie de instruire și de dezvoltarea abilităților parientale, pentru a nu se ajunge la astfel de cazuri, iar copiii să rămână în familie”, declară Ombudsmanul.

„Nu am dat numele lor, localitatea, sau unele date pentru ca nu vreau show pe acest caz, eu vorbesc public doar pentru ca societatea să ințeleagă și să tragă concluzii. Avem mecanisme eficiente de a interveni pe segmentul protecției copilului. Mesajul principal este consolidare pe segmentul de educare și responzabilizare a parinților. Autoritățile publice intervin doar atunci când este eșecul pariental, dar trebuie de intervenit la timp ca să prevenim aceste cazuri”, a declarat Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu.

În opinia Ombudsmanului nu întotdeauna situația financiară precară este motivul situațiilor de risc în care se află copiii.

Astfel, Maia Bănărescu consideră imperios necesară implicarea autorităților publice, societății civile și mass mediei de a-și consolida efortul în acest sens, ca interesele copiilor să devină prioritare.

Tot pe această cale, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului îndeamnă activiștii civici și jurnaliștii să comunice cazurile copiilor care au rămas fără îngrijire părintească pentru a interveni cu ajutor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: