image
Sursa foto: libertatea.ro

Dezgustător: Un bărbat a găsit un șoarece mort în cutia de Coca-Cola, imediat după ce a terminat de băut; Reacția companiei

Damien, în vârstă de 34 de ani, din Varenne-sur-Seine, Franța, a descoperit un șoarece mort în cutia de Coca-Cola, imediat după ce a terminat de băut. Francezul a denunțat cele întâmplate, iar compania de băuturi carbogazoase i-a răspuns printr-o scrisoare.

Bărbatul a povestit că a cumpărat, pe 7 martie, cutia de Coca-Cola împreună cu o pizza la un restaurant din apropiere de locul său de muncă.

După ce a golit conţinutul şi a vrut să arunce cutia într-un coş de gunoi, Damien a observat că pare să mai aibă ceva greutate. Acesta a găsit un şoarece mort în interiorul cutiei, potrivit mirror.co.uk.

Francezul povestește că a sunat imediat la Coca-Cola pentru a le spune despre problemă. El a primit mai târziu o scrisoare din partea companiei spunând că este imposibil ca animalul să intre în cutie în orice moment al procesului de producție.

Compania de băuturi carbogazoase i-a cerut lui Damien să trimită cutia pentru examinare, însă bărbatul refuzat, spunând că este singura lui dovadă că incidentul s-a întâmplat. Momentan, francezul stochează cutia în congelator la domiciliu, informează Mediafax.

Imediat după incident, francezul a fost pus în carantină timp de 21 de zile. Drept compensaţie pentru suferinţa sa, compania i-a oferit lui Damien un voucher pentru a cumpăra un pachet de şase cutii Coca-Cola.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: