Renato Usatîi mai spune că prin același Laundromat s-au făcut transferuri pentru mai multe nume cunoscute.

„Sursele mele îmi comunică că prin Universalbank că și prin Banca de Economii s-au făcut tranzacții pentru familia Magnițchi. Cineva a avut mare frică ca aceste tranzacții să nu apară. Acolo, dacă o să sape ancheta, îl rog pe Slusari să nu se bazeze numai pe ceea ce are, să ridice date pe Universalbank, acolo o să fie foarte multe lucruri interesante”, a adăugat Usatâi.

De menționat că Universalbank era controlată de Gherman Gorbunțov, supranumit și „bancherul negru”.

„Despre Universalbank toată informația a fost ascunsă și banca foarte rapid a fost lichidată, nu acum cum spune presa, ci în 2011. De ce, pentru că eu am fost cel care a declarat că prin această bancă există un Laundromat unde se spală zilnic între 10 și 20 de milioane de dolari. De asta și făceam scandal prin 2010, 2011, 2012 când nu eram persoană publică, dar spuneam și despre spălarea de bani, care veneau din rubla care era ca valută și este nerecunoscută în Transnistria și ceea ce ține de 10-20 de mil. de dolari care veneau din Federația Rusă.”

Totodată, Usatîi a reiterat că nu are nicio legătură cu spălătoria rusească. „În 2010 am fost primul care am început să strig în gura mare și să spun că schema a fost protejată de BNM, CNA și alte instituții. Găsiți în arhivă declarația de atunci a lui Drăguțanu, CNA, care spuneau că nu cunosc nimic, iar mai apoi spuneau că au pornit dosare pe Gorbunțov, anume în baza acestor declarații”, a punctat Usatâi.