image
Sursa foto: jurnal.md

PAS atacă la Curtea Constituțională legea cu privire la scoaterea SIS-ului din subordinea președintelui RM

Legea prin Serviciul de Informații și Securitate a fost scos din coordonarea Președintelui Republicii Moldova a fost atacată la Curtea Constituțională. În sesizarea depusă de deputatul PAS Sergiu Litvinenco se solicită suspendarea acțiunii legii până la examinarea în fond a sesizării.

În opinia PAS, „la adoptarea legii, coaliția Dodon-Șor a încălcat mai multe prevederi ale Constituției Republicii Moldova atât pe fond, cât și pe procedură”.

Mai exact, ar fi fost încălcat articolul 87 alin.(4), care prevede că Preşedintele Republicii Moldova poate lua măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice.

„Toate derapajele de la principiile democratice și ale statului de drept pe care le comite coaliția mizerabilă Dodon-Șor vor fi reclamate în vederea stopării lor. În plus la asta, vom lupta prin toate mijloacele posibile pentru a debarca de la guvernare hoții și corupții din actualul Parlament, astfel încât să declanșăm alegeri parlamentare”, a punctat deputatul.

În opinia sa, ar fi fost ignorat și articolul 2 (suveranitatea aparține poporului) coroborat cu art.38 și art.39, prin faptul că Președintelui i se iau atribuții care existau la momentul alegerilor propriu-zis, dar și articolul 1 alin.(3) – principiul statului de drept prin faptul că au fost încălcate flagrant procedurile parlamentare într-o măsură care excede cu mult autotomia regulamentară și principiul stabilității juridice și previzibilității legislației, întrucât aceleași articole se modifică deja a treia oară timp de patru ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: