image
Sursa foto: mediafax.ro

Simbolul prieteniei dintre Donald Trump şi Emmanuel Macron s-a uscat: Ce s-a întâmplat cu stejarul adus la Casa Albă

Stejarul pe care i l-a oferit preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său american Donald Trump în timpul unei vizite la Casa Albă din 2018, simbol al prieteniei dintre cei doi, s-a uscat în timp ce era păstrat în carantină, relatează publicaţia Le Figaro.

Stejarul a fost plantat de cei doi în curtea Casei Albe, dar a fost scos ulterior pentru a fi pus în carantină, procedură prin care trec toate organismele vii importate în Statele Unite.

„Acum 100 de ani, soldaţii americani au luptat în Franţa, în Belleau, pentru a ne apăra libertatea. Acest stejar (cadoul meu pentru Donald Trump) va fi o amintire a vizitei mele la Casa Albă şi a legăturii dintre noi”, a transmis Emmanuel Macron în aprilie 2018, în timpul vizitei în SUA.

Stejarul ar fi trebuit replantat după perioada de carantină, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece stejarul s-a uscat.

Arborele provenea dintr-o pădure din nordul Franţei, în care au murit peste 2.000 de soldaţi americani în timpul războiului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: