PAS a depus o sesizare la CSM împotriva unui judecător care a examinat în primă instanţă dosarul lui Şor

PAS a depus o sesizare la CSM împotriva unui judecător care a examinat în primă instanţă dosarul lui Şor
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 07.02.2018 12:55
Partidul Acţiune şi Solidaritate a depus astăzi o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva lui Andrei Niculcea, judecătorul care a examinat în primă instanţă dosarul lui Ilan Şor. Reprezentanţii formaţiunii îl învinuiesc că s-ar face vinovat de expedierea dosarului primarului de Orhei la Curtea de Apel Chişinău cu o a întârziere cu peste 150 de zile. În timp ce termenul-limită era 7 august 2017, acesta a fost expediat abia la 12 ianuarie 2018.

Potrivit legii, anume judecătorul este cel care trebuia să asigure transmiterea în termen a dosarului în instanţa de apel.

„Motivul formal al tergiversării este că nu s-a reuşit traducerea sentinţei în limba rusă. În realitate, tergiversarea s-a făcut cu scopul de a amâna cât mai mult condamnarea definitivă a lui Şor, beneficiarul principal al ”furtului miliardului” conform celor două rapoarte ale companiei Kroll”, se arată într-un comunicat al partidului.

Astfel, PAS susţine că tergiversarea este una intenţionată şi cere aplicarea faţă de judecătorul Andrei Niculcea a celei mai aspre sancţiuni disciplinare.
 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI