Domnica Manole şi-a întemeiat cererea în baza deciziei Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale normele legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice, în partea ce se referă la verificarea candidaţilor la funcţia de judecător şi a judecătorilor în exerciţiu. Anume în baza acestor norme, CSM a decis eliberarea din funcţie a judecătoarei.

Precizăm că CSM a hotărât să o elibereze din funcţie pe judecătoarea Curţii de Apel Chişinău în baza avizelor SIS, dar şi pentru faptul că ar fi comunicat cu părţi din mai multe dosare. La rândul său, Manole a respins acuzaţiile, subliniind că este vorba despre o intimidare pentru decizia luată în legătură cu organizarea referendumului de modificare a Constituţiei. Din cauza acestei hotărâri, fosta judecătoare este cercetată penal.

Domnicăi Manole i s-a deschis dosar penal după ce în 2016 a decis să oblige Comisia Electorală să organizeze un referendum de modificare a Constituţiei, proces iniţiat de către Platforma Civică Demnitate şi Adevăr. Consiliul Superior al Magistraturii a permis ridicarea imunităţii magistratei.

Hotărârea CSM a fost criticată de reprezentanţi ai societăţii civile şi a provocat nedumerirea Delegaţiei Uniunii Europene şi a Ambasadei Statelor Unite la Chişinău.

Şi membrii Comitetului ONU pentru Drepturile Omului au dezbătut subiectul şi s-au arătat îngrijoraţi de acest caz.