La începutul şedinţei, judecătorul Alexandru Negru a examinat cererea lui Dorin Chirtoacă şi a avocaţilor săi cu privire la recuzarea procurorului de caz. Ulterior, judecătorul a respins alte câteva cereri ale apărătorilor şi a dispus audierea lui Igor Gamreţki.

Intrat în şedinţă, fostul subaltern al lui Chirtoacă a depus jurământul, însă nu a reuşit bine să înceapă a vorbi că avocaţii lui Chirtoacă au solicitat amânare. Ei au declarat că timpul programat pentru şedinţă a expirat şi că sunt antrenaţi în alte procese. Negru a refuzat amânarea, iar unul dintre apărători a cerut recuzarea judecătorului. Între timp, Igor Gamreţki a părăsit sediul instanţei.

Mai mult, avocatul a fost amendat cu 1250 de lei. După ce dosarul a revenit la Alexandru Negru, judecătorul a decis să amâne audierea lui Gamreţki. Dorin Chirtoacă afirmă că fostul său subaltern şi prieten şi-ar fi negociat statutul în cadrul procesului penal.

Pe de altă parte, procurorul de caz insistă că partea apărării ar tergiversa examinarea dosarului.

Instanţa a decis că va sesiza instituţiile menţionate. Mai mult, în cadrul procesului va reveni un avocat din oficiu. Următoarea şedinţă a fost programată pentru 28 februarie.

Dorin Chirtoacă este cercetat pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată, însă se declară nevinovat. La finele anului trecut, el a fost plasat sub control judiciar.