În cel de-al doilea dosar, în care sunt inculpaţi trei gardieni şi patru persoane care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Brăguţă,
instanţa a prelungit, cu încă 30 de zile, arestul la domiciliu pentru cei trei angajaţi ai izolatorului de detenţie provizorie.

Totuşi, şedinţa nu a putut continua cu vizualizarea înregistrărilor din izolator, întrucât de la proces a lipsit un inculpat şi apărătorul acestuia, care erau antrenaţi într-un alt dosar la Curtea de Apel Chişinău. Unul dintre apărătorii părţii vătămate spune că la cele trei şedinţe anterioare, care s-au desfăşurat cu uşile închise, au fost examinate mai multe înregistrări video, atât din izolator, cât şi din Spitalul de Psihiatrie.

Menţionăm că trei foşti colegi de celulă cu Brăguţă sunt cercetaţi în stare de arest şi unul în arest la domiciliu, fiind învinuiţi că l-au torturat pe tânărul care a murit în detenţie, în luna august a anului trecut, iar trei poliţişti sunt în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că nu au intervenit pentru a opri bătaia din celulă. Totodată, au fost iniţiate cauze penale pentru exces de putere şi încălcarea regulilor de acordare a asistenţei medicale. Într-un alt dosar, 13 angajaţi ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie Chişinău sunt învinuiţi de tratament inuman. Inculpaţii riscă până la opt ani închisoare.