Accidentul s-a produs pe 18 decembrie 2017, când inculpatul, care se deplasa la volanul unui autoturism de model „Suzuki Vitara”, nu a oprit la semnalul roşu al semaforului, tamponând patru persoane, printre care doi copii, care traversau regulamentar strada, după care a părăsit locul accidentului rutier.

În urma impactului, cei patru pietoni au suferit traumatisme, având nevoie de îngrijiri medicale.

După accident, şoferul a fugit de la faţa locului, însă câţiva martori i-au blocat drumul cu maşinile, fapt pentru care avocatul i-ar fi ameninţat cu un pistol.

Rezultatele testării alcooscopice au concluzionat că, la momentul accidentului, conducătorul auto avea concentraţia de alcool de 0,84 mg/l în aerul expirat.

Pe acest au fost iniţiate două cauze penale. Dacă va fi recunoscut vinovat, acesta riscă amendă de până la 67 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de până la patru ani.