La şedinţă s-au prezentat doar procurorul de caz şi reprezentatul Băncii de Economii, care figurează drept parte vătămată în proces. Judecătoarea-raportor, Svetlana Balmuş, a anunţat că ceilalţi doi colegi ai săi, Oxana Robu şi Igor Mînăscurtă, au declarat că se abţin să examineze dosarul.

După ce şedinţa a fost amânată, şi-a făcut apariţia şi unul dintre avocaţii lui Shor.

Întrebat dacă nu ar fi vorba despre o tergiversare a examinării cauzei, procurorul de caz a declarat:

Precizăm că abţinerea lui Robu şi Mînăscurtă a fost admisă. Astfel, pe lângă Svetlana Balmuş, dosarul lui Shor va fi examinat de Stelian Teleucă şi Alexandru Spoială.

Şedinţa următoare va avea loc pe 12 februarie. În iunie anul trecut, controversatul primar de Orhei a fost condamnat pentru spălare de bani, dar şi cauzare de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz de încredere. Asta după ce ultimul capăt de acuzare a fost recalificat. Astfel, de la o pedeapsă de cel mult 15 ani de detenţie, Shor a primit şapte ani şi jumătate de închisoare în penitenciar de tip semiînchis. Shor ar putea fi încătuşat abia după pronunţarea unei sentinţe definitive. Cauza penală a fost blocată în instanţa de fond timp de jumătate de an, perioadă în care ar fi fost tradusă sentinţa.