Potrivit unii comunicat, au fost înaintate demersuri privind aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile în privinţa a patru învinuiţi.

În privinţa celui de-al cincilea învinuit, care deţine funcţia de ofiţer de urmărire penală la IP Ciocana, va fi aplicată o altă măsură preventivă, nonprivativă de libertate.

Demersurile privind aplicarea măsurii preventive vor fi examinate astăzi.

Procurorii spun că a fost stabilită suma exactă care a fost primită de către învinuiţi de la gestionarii firmei, cercetaţi pentru evaziune fiscală. Fiind vorba de  6 000 de dolari şi 70 000 de euro. Pentru această sumă, procurorii şi ofiţerii de urmărire penală urmau să le înceteze dosarul şi să-i scoată pe cei trei afacerişti de sub urmărire penală.

„Urmare a faptului neconstatării bănuielii rezonabile de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală de către gestionarii firmei, procurorii în comun cu poliţiştii le-au recomandat celor trei să recunoască vina, urmând ca faptele lor să fie recalificate în fals în acte”, se mai menţionează în comunicat.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de comiterea coruperii pasive, învinuiţii riscă de la 7 până la 15 ani închisoare.