Judecătorul Iurie Obadă, care l-a încarcerat pe Andrei Brăguţă, a fost eliberat din funcţie de CSM

Judecătorul Iurie Obadă, care l-a încarcerat pe Andrei Brăguţă, a fost eliberat din funcţie de CSM
Sursa: jurnal.md Foto: moldovacurata.md 16.01.2018 10:39
Iurie Obadă, magistratul de la Judecătoria Chişinău, care i-a aplicat 30 de zile de arest tânărului Andrei Brăguţă, decedat ulterior în penitenciar, a fost eliberat din funcţie.

Decizia a fost luată astăzi de Consiliul Superior al Magistraturii, după ce procurorul general şi Inspecţia Judiciară au contestat hotărârea Colegiului disciplinar al CSM de încetare a procedurii disciplinare în privinţa judecătorului.

Iurie Obadă care a emis mandat de arestare pe numele lui Andrei Brăguţă, deşi tânărul avea probleme psihice, a fost acuzat de incompenţă profesională gravă, fapt respins de magistrat.

Decizia CSM poate fi contestată timp de 15 zile la Curtea Supremă de Justiţie. Obadă a spus că încă nu a decis dacă va merge în instanţa supremă.

De menţionat că unul dintre membrii CSM, preşedintele CSJ, Mihai Poalelungi, a anunţat că se abţine de la examinarea acestui caz. Astfel, în timpul deliberărilor, Poalelungi nu a fost prezent.

Decizia judecătorului Iurie Obadă în privinţa lui Andrei Brăguţă a fost pe larg criticată de societatea civilă. Tânărul a fost plasat în penitenciar, unde a fost bătut cu bestialitate de colegii de celulă, iar ulterior a decedat.

Cauza oficială a morţii este insuficienţă respiratorie cauzată de bronhopneumonie purulentă bilaterală. În acest dosar sunt cercetaţi trei poliţişti, care nu ar fi intervenit în momentul în care tânărul era maltratat, precum şi patru persoane care s-au aflat într-o celulă cu Brăguţă.

Amintim că Andrei Brăguţă de 32 de ani a fost reţinut la mijlocul lunii august 2017 pentru că s-ar fi certat în trafic cu un echipaj de patrulare, care îl urmărea pentru că ar fi încălcat Regulamentul Circulaţiei Rutiere. La câteva zile de la reţinere, Brăguţă a murit în penitenciar.

Poliţiştii vizaţi în dosar riscă de la 3 până la 8 ani închisoare sau amendă de până la 80 de mii de lei.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI