Iurie Bolboceanu este acuzat de procurori că a fost racolat de ofiţerii Direcţiei Principale de Informaţii a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, (GRU), ce constituie un serviciu de spionaj străin.

„În perioada 5 octombrie 2016 – 17 martie 2017, urmărind un scop material, la însărcinarea acestora, a cules, precum şi a livrat informaţii de interes naţional, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor RM”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.

Potrivit procurorilor, informaţiile furnizate de Bolboceanu constau în „date concrete anticipative privind strategiile şi tacticile unor reforme legislative naţionale de importanţă majoră, acumulate de la figuri politice decizionale, date personale şi vulnerabilităţi a persoanelor cu funcţii înalte în stat, promotori ai reformelor politice, evoluţia tactică a acţiunilor de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, informaţii detaliate referitor la intenţiile şi planurile legislative ale grupurilor parlamentare de guvernămînt, bazate pe date culese din interiorul formaţiunilor politice, informaţii cu potenţial strategic, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor RM”.

„În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-au stabilit elemente certe ale acţiunilor unui serviciu străin de spionaj, exprimate prin întâlniri sistematice şi clandestine, aplicarea metodelor şi tehnicilor speciale de contrafilaj, utilizarea canalelor securizate şi ascunse de legătură, oferirea recompenselor băneşti pentru însărcinările efectuate”, se mai spune în comunicat.

Urmărirea penală a fost exercitată de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale în comun cu colaboratorii Serviciului de Informaţii şi Securitate. 

Dacă va fi găsit vinovat de comiterea infracţiunii de care este acuzat, Iurie Bolboceanu riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 12 la 20 de ani.