În câteva secunde, sentinţa motivată de judecătorul Andrei Niculcea a ajuns la procuror şi la avocatul lui Şor. După procedura formală, acuzatorul de stat a fost succint în declaraţii.

Unul dintre avocaţii lui Ilan Şor a declarat că va cere achitarea clientului său.

Avocatul a mai precizat că, din valoarea bunurilor puse sub sechestru, Şor ar putea plăti despăgubiri Băncii de Economii sau statului doar în cazul în care va fi o sentinţă definitivă, iar instanţa va decide acest lucru.
Părţile în proces urmează să depună apelul în decurs de 15 zile. Ulterior, completul va decide când va începe examinarea dosarului. Precizăm că, pe 21 iunie, Ilan Şor a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru spălare de bani şi cauzare de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere.

Judecătorul a constatat însă că Şor nu şi-ar fi însuşit banii. Pedeapsa urmează să fie pusă în aplicare doar după o sentinţă definitivă. Între timp, Şor se va afla sub control judiciar.

Numele său apare de mai multe ori în raportul Kroll, care investighează jaful de proporţii din sistemul bancar. În nota informativă expediată în aprilie Băncii Naţionale, compania Kroll menţiona că documentele pe care le-a obţinut demonstrează că cel puţin 75 de firme care fac parte din „Grupul Şor” au fost implicate în frauda bancară.