Ultimul martor al acuzării este fostul şef al Departamentului supraveghere bancară din cadrul BNM, Matei Dohotaru. Tot el este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu în dosarul în care au fost spălaţi aproximativ 20 de miliarde de dolari din Federaţia Rusă prin intermediul instanţelor moldoveneşti, cauză numită şi Spălătoria rusească. Dohotaru a fost audiat aproximativ trei ore. 

Instanţa a luat o pauză, iar ulterior, s-a revenit la examinarea cauzei. După şedinţă, Şor s-a plâns că judecătorul a acceptat prea puţini din martori în lista apărării.

Procurorul de caz afirmă că martorul confirmă învinuirea adusă inculpatului. Totodată, acesta a declarat că speră că până pe 22 iunie, atunci când Şor va împlini un an de când se află în arest, să fie emisă o sentinţă. Asta deoarece, conform legii, inculpatul nu poate să se afle în arest preventiv mai mult de 12 luni.

Avocaţii lui Şor s-au arătat însă sceptici atât cu privire la martor, cât şi în legătură cu sentinţa.

Următoarea şedinţă va avea loc pe 12 iunie, atunci când va începe audierea martorilor apărării. Primarul de Orhei este învinuit de escrocherie şi spălare de bani în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Numele lui Ilan Şor apare de mai multe ori în raportul Kroll, care investighează jaful de proporţii din sistemul bancar.

În nota informativă expediată în aprilie Băncii Naţionale, compania Kroll menţiona că documentele pe care le-a obţinut demonstrează că cel puţin 75 de firme care fac parte din „Grup Şor” au fost implicate în frauda bancară. Primarul de Orhei se declară nevinovat.