Câte trei ani de închisoare cu suspendare au primit activiştii Andrei Druzi, Alexandru Roşco, Vladimir Jurat şi Oleg Buznea.

Activistul civic Mihail Amerberg a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, fiind sancţionat şi cu o amendă în valoare de 8000 de lei. Aceiaşi sentinţă a primit şi activistul Pavel Grigorciuc.

Grigore Petrenco a spus că această sentinţă de condamnare este ilegală, precizând că decizia este o răfuială politică. De asemenea, fostul deputat a anunţat că va ataca decizia la Curtea de Apel.

„Nu suntem de acord cu această decizie. Este o sentinţă ilegală. Astăzi judecătorii au demonstrat că îndeplinesc comenzi politice, nu a fost nicio probă. Este o sentinţă foarte dură. Nu am aşteptat nimic bun de la aceşti judecători. Este o răfuială personală a lui Plahotniuc. Noi vom continua lupta noastră politică. Plahotniuc a mai făcut o greşeală. Va fi şi o reacţie din partea comunităţii internaţionale”, a spus Grigore Petrenco.

După pronunţarea sentinţei, procurorul pe acest caz a menţionat că va examina toate argumentele instanţei şi după asta ar urma să decidă dacă va ataca decizia magistraţilor.

Amintim că  fostul deputat Grigore Petrenco şi alţi participanţi la un protest organizat în faţa Procuraturii Generale au fost reţinuţi pe 6 septembrie 2015, fiind învinuiţi de organizarea dezordinilor în masă.