„Toate statele membre ale Interpolului, sunt aproape 25 de ţări, au fost informate şi accesul la fişierul lui Renato Usatîi este închis. Din data de 6 iunie eu mă pot deplasa în orice stat, cu excepţia Republicii Moldova – că acolo doar e tovarăşul Cavcaliuc, tovarăşul Busuioc şi toţi inşii din filmul pe care l-aţi vizionat”, a declarat Usatîi.

Totodată, Renato Usatîi a declarat că după ce a trimis o solicitare biroului central Interpol, preşedintele Comisiei pentru Controlul Fişierelor, Vitalie Pârlog, fost ministru al Justiţiei din Republica Moldova, a fost exclus. Usatîi mai susţine că membrii comisiei ar fi recurs la această metodă pentru a se asigura că va fi eliminată o ulterioară scurgere de informaţie către instituţiile de drept de la Chişinău, care continuă să-l cerceteze penal.

„La sfârşitul lunii mai le-am expediat solicitarea cu toate probele care demonstrează că sunt urmărit ilegal şi că ei încearcă să pună pe seama mea o crimă pe care nu am săvârşit-o. Ştiu că oamenii aşteaptă un răspuns de la Interpol câte trei luni, câte jumătate de an. Exact în două săptămâni au luat hotărârea ca solicitarea să fie admisă şi l-au exclus pe Vitalie Pârlog din comisie, din funcţia de preşedinte al comisiei, care era responsabil de fişierele din dosarul meu. De asemenea, i-au interzis accesul în general la dosarul meu, deoarece am menţionat că el va raporta totul la Chişinău. Va fi acelaşi scenariu pe care vi l-am prezentat în film, când procurorii transmiteau ilegal corespondenţa cu Interpolul lui Gherman Gorbunţov şi tuturor acestor bandiţi”, a mai spus Usatîi.

De cealaltă parte, şeful Biroului Naţional Central Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, solicitat pentru o reacţie, susţine că Renato Usatîi se află în continuare sub urmărirea internaţională a Interpolului. Mai mult, Ţentiu spune că prin documentele prezentate, Usatîi demonstrează doar că accesul la dosar a fost blocat, iar urmărirea nu ar fi fost întreruptă.

Amintim că Renato Usatîi a fost dat în căutare internaţională în octombrie 2016. Primarul de Bălţi este acuzat de procurori că ar fi comandat asasinarea bancherului rus, Gherman Gorbunţov, tentativă de omor care ar fi avut loc în 2012 la Londra. Liderul formaţiunii „Partidul Nostru” respinge acuzaţiile şi spune că omorul premeditat ar fi fost comandat de către oligarhul Vladimir Plahotniuc.