Grama, a fost pus ieri sub învinuire pentru corupere pasivă, iar procurorii urmează sa transmită Guvernului demersul de suspendare din funcţie a ministrului, în conformitate cu art. 200 din Codul de procedura penală.

Precizăm că ministrul Agriculturii, Eduard Grama, a fost reţinut pentru 72 de ore pe 15 martie curent după ce în biroul său au fost efectuate percheziţii într-un dosar de corupţie.

În acest dosar mai mulţi funcţionari, antreprenori, jurişti şi avocaţi sunt învinuiţi că ar fi încercat să înstrăineze terenul care a aparţinut, cu drept de proprietate, Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură.

Potrivit datelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi luat în arendă, pe un termen de 30 de ani, terenul, iar ulterior, schimbându-i destinaţia din extravilan în intravilan, au încercat să parceleze lotul şi să-l comercializeze unor terţe persoane.

Pentru a obţine decizii favorabile în scopul realizării intenţiilor lor, aceştia ar fi mituit diferiţi funcţionari cu diverse sume de bani.