Refuzul Procuraturii de a porni urmărirea penală în acest caz vine după ce în urma unei expertize s-a constatat că în celula lui Veaceslav Platon ar fi fost instalate două carcase, dar nu şi camere video. Fapt însă contestat de Platon. Astfel, afaceristul cere în instanţă anularea deciziei acuzatorilor de stat şi tragerea la răspundere a administraţiei închisorii.

Avocatul lui Platon afirmă că atunci când a solicitat prezenţa la faţa locului a angajaţilor din securitatea internă, a poliţiei şi a procurorilor, nimeni nu şi-a făcut apariţia. În cadrul şedinţei de ieri, părţile în proces au examinat carcasele cu pricina, a mai declarat Creţu.

Precizăm că incidentul a avut loc în februarie curent, iar plângerea lui Platon împotriva deciziei Procuraturii a fost pusă pe rol în luna iulie. Potrivit avocaţilor afaceristului, examinarea a fost tergiversată întrucât completul de la Curtea de Apel care a judecat dosarul privind frauda de la BEM, nu le-a permis să fie prezenţi la şedinţe.

Decizia cu privire la solicitarea lui Platon va fi pronunţată pe 11 ianuarie. Reprezentanţii Penitenciarului 13 au negat anterior acuzaţiile.