Cazul s-a produs pe 12 august curent, atunci când inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, i-a aplicat fiului său de 11 ani multiple lovituri în regiunea abdomenului, pe motiv că minorul nu ar fi avut grijă de viţel.

„Bărbatul a lăsat băiatul să zacă la pat, fără a chema medicii, iar după două zile minorul a decedat, în urma leziunilor grave cauzate. Inculpatul de 36 de ani mai era cercetat penal şi de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică avansată”, se menţionează în anchetă.

În aceste condiţii, individul a fost condamnat la o pedeapsă definitivă de 12 ani şi 3 luni de închisoare. Totodată, acesta a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.