Dosarul lui Davitean, cumnatul lui Proca, va ajunge la CSJ

Dosarul lui Davitean, cumnatul lui Proca, va ajunge la CSJ
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 11.12.2017 22:13
Dosarul cumnatului lui Vitalie Proca va fi transmis la Curtea Supremă de Justiţie. Se întâmplă după ce avocaţii lui David Davitean au cerut ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a două articole, dar şi după ce au depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, care a respins solicitarea de eliberare din arest a lui Davitean.

După ce la şedinţa anterioară avocaţii lui David Davitean au cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la două articole din Codul de Procedură Penală care se referă la arestul preventiv, completul de judecători a decis că o hotărâre în acest sens urmează să fie luată de Curtea Supremă de Justiţie. Apărătorii au invocat faptul că Davitean se află în arest preventiv de mai bine de 12 luni, termen limită stabilit de lege.

Totodată, CSJ va examina şi recursul împotriva respingerii cererii de eliberare a lui Davitean.

Un alt avocat al lui Davitean a declarat că în dosarul clientului său au fost comise încălcări de la bun început. Mai exact, apărătorul afirmă că unul dintre procurorii municipali şi-a atribuit funcţia de judecător de instrucţie şi a dispus reluarea urmăririi penale pe numele lui Davitean, contrar prevederilor legale.

Procurorul din Procuratura Municipală Vitalie Sibov nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Potrivit lui Vitalie Busuioc, unul dintre şefii adjuncţi ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, contestarea ordonanţei de reluare a urmării penale a fost examinată de judecătorul care a emis sentinţa în dosarul lui Davitean.

Precizăm că pe 16 iunie curent, David Davitean a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru jaf, tâlhărie în proporţii deosebit de mari, dar şi deţinerea unui document fals. Davitean se declară nevinovat şi spune că arestul său a fost pus la cale de şeful PD, Vladimir Plahotniuc, pentru a-l determina pe Vitalie Proca, deţinut în România, să declare în scris că nu-l cunoaşte pe oligarh. Afirmaţia a fost confirmată şi de killerul Proca în interviul oferit pentru Jurnal TV. Plahotniuc a respins însă acuzaţiile. 

 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI