Autorităţile refuză însă deocamdată să dea şi nume. Persoana responsabilă pentru recepţionarea dosarelor ne-a comunicat că membrii Comisiei juridice vor da publicităţii numele candidaţilor mâine. Va urma etapa examinării dosarelor şi se va decide asupra admisibilităţii acestora. Ulterior, va avea loc concursul propriu-zis.

Amintim că Parlamentul i-a votat în 2013 în calitate de membri titulari de drept în Consiliul Superior al Magistraturii pe Violeta Cojocaru, Teodor Cârnaţ şi Gheorghe Avornic, ultimii doi fiind deseori ţinta scandalurilor mediatice. Însăşi aprobarea lor a trecut cu scandal, cele mai aprinse polemici provocându-le profesorul Gheorghe Avornic. El a dezvăluit că are mai multe rude în sistem şi chiar că este naşul de cununie al colegei din CSM, Violeta Cojocaru.

Consiliul Superior al Magistraturii are 12 membri. Acum două luni, la adunarea generală a judecătorilor au fost aleşi cei şase membri ai instituţiei din partea magistraţilor. Este vorba despre Petru Moraru, Anatolie Galben, Alexandru Gheorghieş, actualul preşedinte al Consiliului Victor Micu, Nina Cernat şi Dorel Musteaţă. Ultimii trei au câştigat un al doilea mandat în instituţie. De menţionat că noua lege care urmează să fie examinată de legislativ prevede ca mandatul membrului CSM să fie unic, de şase ani şi nu de patru cum este în prezent şi fără posibilitatea de a deţine două mandate consecutive, aşa cum este permis acum.