Totodată, Botnari solicită tragerea la răspundere penală a tuturor celor care au accesat şi difuzat, din octombrie 2009 şi până în prezent, date cu caracter personal care îi vizează familia. 

În plângerea depusă la Procuratură, Botnari invocă faptul că jurnalista de investigaţii ar fi „accesat şi publicat date cu caracter personal, precum şi date despre viaţa personală şi familială a familiei Botnari, inclusiv date privind proprietăţile fiicei”.

Informaţiile, potrivit fostului comisar, s-ar regăsi în ştirea publicată pe portalul Anticoruptie.md: „Vladimir Botnari, fostul comisar al municipiului Chişinău, numit şef de direcţie la Moldtelecom”.

Articolul se referă la numirea în funcţia de şef al Direcţiei securitate din cadrul Moldtelecom a ex-comisarului, judecat penal pentru neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, soldată cu moartea lui Valeriu Boboc. Contactat de portalul Anticoruptie.md, Vladimir Botnari a confirmat atunci că este angajat la Moldtelecom, dar a refuzat să ne ofere detalii despre funcţia deţinută. Pentru a afla detalii despre condiţiile în care a fost angajat la companie şi care sunt atribuţiile  de serviciu ale lui Botnari, reporterul Centrului de Investigaţii Jurnalistice a depus, în decembrie 2016, o cerere oficială în adresa Moldtelecom, la care până în prezent nu am primit răspuns.

În ştirea publicată sunt menţionate, în treacăt, informaţiile apărute anterior în presă despre proprietăţile familiei Botnari. Fără a indica numele soţiei şi fiicei lui Botnari, jurnalista notează: „presa a scris anterior şi despre averea lui Vladimir Botnari. Potrivit Ziarului de Gardă, fostul comisar al Capitalei are viza de reşedinţă într-o casă de milioane, înscrisă pe numele fiicei sale cu doar o săptămână înaintea evenimentelor din aprilie 2009. Botnari mai deţine, împreună cu familia, o vilă de lux în comuna Tohatin, acolo unde este văzut adesea, alături de soţia sa”.

Cu excepţia numelui lui Vladimir Botnari, în ştire nu sunt invocate alte date cu caracter personal. Cu toate acestea, invocând faptul că din 2009 nu mai deţine o funcţie publică, activând într-o instituţie privată, fostul comisar cere „investigarea cazului şi atragerea la răspundere penală, conform Art. 177, al. 2, Cod Penal, a persoanei responsabile de accesarea şi publicarea datelor cu caracter personal ale lui Botnari Vladimir, Botnari Maria şi Alexa-Botnari Diana”.

Plângerea lui Vladimir Botnari a fost înregistrată pe 27 decembrie 2016, iar zilele trecute, jurnalista Mariana Raţă a fost audiată de procuror. Omul legii urmează să decidă până pe 27 ianuarie dacă există temei de pornire a unui dosar penal. 

Sursa precizează că procurorii au iniţiat deja un proces penal în baza cererii.