Astfel, după percheziţiile organizate de Procuratura Anticorupţie şi CNA, au fost reţinuţi 15 magistraţi şi trei executori judecătoreşti, care imediat au fost plasaţi în izolatorul Centrului pentru 72 de ore, chiar dacă acum o lună, şeful Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari spunea că nu mai sunt locuri libere.

Astfel, invocându-se că izolatorul CNA era suprasolicitat, omul de afaceri Veaceslav Platon, care a fost extrădat din Ucraina, a fost transferat în Penitenciarul 13, unde se află şi acum.

Judecătorii şi executorii reţinuţi sunt anchetaţi pentru complicitate la spălare de bani şi cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere.

Amintim că cei 18 sunt bănuiţi în dosarul Laundromatului, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă de la cinci până la zece ani de închisoare.

Într-o investigaţie RISE Moldova se menţiona că în perioada 2010-2014 organizaţii criminale şi politicieni corupţi din Rusia au transferat 20 de miliarde de dolari din fonduri murdare în cadrul unui circuit global de spălare de bani. În schemă a fost implicat un văr de-al lui Vladimir Putin, ofiţeri FSB, firme ruseşti, companii off-shore şi interpuşi sau aşa-zişii agenţi proxy. Procesul a fost „legalizat” prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, despre care experţii spun că este controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Ulterior, banii spălaţi au fost răspândiţi în toată Europa.

Mai apoi, Ministerul rus de Interne a făcut publică lista băncilor implicate în schema de spălare de bani prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, cunoscută drept cea mai mare operaţiune de spălare de bani din Europa de Est. Este vorba despre 19 bănci şi organizaţii de creditare, unele din care au rămas deja fără licenţă, iar altele continuă să activeze.

Precizăm că liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a dezvăluit spălările de miliarde prin justiţia moldovenească încă în 2013.

Potrivit experţilor, reţinerea judecătorilor implicaţi în scandaloasa schemă de spălare a peste 18 miliarde de dolari din Rusia prin intermediul instanţelor moldoveneşti nu este întâmplătoare şi are tentă electorală.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.