Precizăm că CSM şi-a dat acceptul astăzi ca 16 judecători să fie cercetaţi penal pentru implicare în spălarea de 20 de miliarde de dolari din Rusia prin sistemul judecătoresc al RM. Totul după ce, în cadrul unei şedinţe închise din această dimineaţă, procurorul general a cerut Consiliului Superior al Magistraturii permisiunea pentru demararea urmăririi penale a judecătorilor.
 
Deşi PG, CNA şi CSM au dat dovadă de hărnicie în această dimineaţă, aceleaşi instituţii nu au făcut nimic în această direcţie în ultimii ani de zile. Or, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a dezvăluit spălările de miliarde prin justiţia moldovenească încă în 2013.
 
„În paralel cu preluarea de proprietăţi şi condamnarea penală arbitrară a victimelor atacurilor raider, în circuit au fost puse zeci de ordonanţe judecătoreşti similare, inclusiv false, construite în mod identic pe tranzacţii şi creanţe vădit născocite între firme offshore şi ruseşti implicate şi în atacurile raider, în vederea spălării banilor ruseşti. Încă în vara anului 2013, prin intermediul presei am tras semnale de alarmă că JUSTIŢIA MOLDOVENEASCĂ A DEVENIT UN RECIPIENT DE SPĂLARE A BANILOR MAFIEI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE, solicitând public ministrului justiţiei (în mod formal, în afara controlului PD) să facă o inventariere a dosarelor de prădare a bugetului de stat şi a celor de spălare a banilor mafiei prin justiţia moldovenească, avertizând şi cu privire la pericolul fraudării următoarelor alegeri, inclusiv pe baza acestor bani”, spunea Andrei Năstase, într-un memoriu public.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.