„Noi ca şi în trecut suntem prezenţi la toate şedinţele pentru a-l susţine moral pe fostul premier. Am venit şi astăzi cu un apel către completul de judecători pentru ca şedinţele să fie publice. Noi insistăm ca cetăţenii RM să cunoască ce se discută în şedinţele de judecată altfel considerăm că este un proces politic şi nici de cum unul care să scoată lumină în aceste acuzaţii”, a declarat Tudor Deliu.

„Nu vrem să influenţăm instanţa de judecată, vrem ca şedinţele să fie publice pentru ca să fie cunoscut adevărul”, a adăugat deputatul PLDM.

Preşedintele fracţiunii parlamentare PLDM a mai anunţat că astăzi la Curtea de Apel au venit şi mai mulţi membri ai partidului din raioane.

Precizăm că şedinţa de judecată de astăzi a fost amânată din motiv că apelanţii care au contestat sentinţa lui Filat nu s-au prezentat la Curtea de Apel.