„În ceasul al doisprezecelea mă adresez către naţiune, către liderii şi membrii partidelor parlamentare şi extraparlamentare, îndemnându-vă să ieşim pe 18 august la un protest naţional împotriva dezmăţului judecătoresc, pentru instaurarea statului de drept cu o justiţie corectă, liberă şi independentă, pentru asigurarea independenţei şi libertăţii decizionale a judecătorilor împotriva corupţiei din justiţie”, a declarat fostul procuror al municipiului Chişinău.

„Să facem primul pas spre consolidarea naţiunii, spre lichidarea dezbinării poporului Republicii Moldova”, a adăugat Ivan Diacov.

Precizăm că mâine, la aceeaşi oră, Curtea Supremă de Justiţie va examina cererea magistratei Domnica Manole prin care a fost atacată hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 31 mai 2016, prin care se cere ridicarea imunităţii de judecător şi acordul de a o supune urmăririi penale.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.