„Foarte curând oamenii vor începe să vorbească! Adevărul nu poate fi tăinuit mult timp, mai devreme sau mai târziu totul iese la iveală. Raportul Kroll, dar şi alte investigaţii internaţionale, vor ajuta în acest sens. Dar ceea ce văd eu acum mă face să cred că adevărul îl vom afla după alegerile prezidenţiale. Or, guvernarea înţelege că adevărul poate fi motiv pentru ca furia poporului să măture actuala putere de pe arena politică. În căutarea adevărului contează foarte mult rolul crescând al societăţii civile, care nu poate fi manipulată şi cumpărată”, a declarat Filat, într-un interviu pentru Komsomolskaia Pravda, acordat prin intermediul avocaţilor fostului premier.

Referitor la dezvăluirile făcute recent de fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, şi de fostul şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, Sergiu Sagaidac, Filat a declarat că cei doi au dat dovadă de curaj şi că speră că şi alţii le vor urma exemplul.

„Aceşti oameni au avut curajul să iasă în presă şi să vorbească despre cum înţeleg ei situaţia. Eu sper că toţi cei care ştiu ceva şi pot să contribuie la investigarea fraudelor financiare le vor urma exemplul şi vor începe să vorbească. Dar problemele rămân, oricum. Procurorii trebuie să fie independenţi şi să analizeze toate declaraţiile, să găsească probe şi să dezvăluie adevărul”, afirmă Filat.

„Dosarul meu nu are nicio legătură cu furtul miliardului şi cu dispariţia banilor din rezerva de stat”, a mai zis fostul prim-ministru, care crede că dacă în 2014 era la cârma Guvernului „o asemenea fărădelege nu ar fi avut loc”.

„Instituţiile statului, şi aici mă refer la Banca Naţională, prim-ministrul, preşedintele Parlamentului, toţi au ştiut şi sunt responsabili direct de cele întâmplate. Doar să deţii o funcţie în stat înseamnă nu doar să stai într-un birou frumos, cu secretar personal şi cu automobil de serviciu. Asta înseamnă, în primul rând, să îţi asumi responsabilitatea în conformitate cu legea”, a mai menţionat Vladimir Filat.