„Întâlnirile noastre ne-au provocat unele preocupări cu privire la punerea în aplicare a legilor, precum şi cu privire la funcţionarea sistemului judiciar”, se arată în raport.

În cadrul vizitei, oficialii APCE au monitorizat dosarul fostului premier Vladimir Filat. „Regretăm că procesul fostului prim-ministru Vlad Filat, care a fost condamnat la 9 ani de închisoare pe 28 iunie curent, s-a desfăşurat cu uşile închise, împiedicând astfel cetăţenii să aibă acces legitim la informaţii referitoare la frauda bancară majoră, care este o chestiune de interes public, cu impact asupra bugetului de stat şi a funcţionării instituţiilor sale. O audiere deschisă şi transparentă, în conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este o condiţie prealabilă pentru crearea încrederii publicului în corectitudinea sistemului judiciar”, spun coraportorii.

Şi cazul fostului deputat Grigore Petrenco a fost în vizorul observatorilor. În acest context, ei au menţionat: „Nu am primit răspunsuri şi explicaţii convingătoare cu privire la măsurile restrictive aplicate domnului Petrenco, care are interdicţia de a participa la proteste. Rămâne de văzut dacă sunt necesare şi proporţionale aceste restricţii. De fapt, acestea împiedică exercitarea de către domnul Petrenco a dreptului la întruniri şi a drepturilor sale politice. Ne temem că aceste restricţii şi decizii juridice imprevizibile ar putea fi considerate hărţuire politică. Ne exprimăm îngrijorarea în acest sens”.

Şi problema integrităţii judecătorilor a fost inclusă pe agenda coraportorilor. Conform raportului, această chestiune necesită o atenţie deosebită în contextul suspiciunilor de lipsă de independenţă a magistraţilor şi a instituţiilor de stat capturate de oligarhi.

„Am salutat adoptarea legii limitării concentrării mass-media, dar noi înţelegem că această lege nu va fi pe deplin în vigoare până la expirarea licenţelor curente. Mass-media va continua, prin urmare, să funcţioneze în condiţiile actuale şi în timpul campaniei electorale viitoare, ceea ce ne va face deosebit de vigilenţi cu privire la acoperirea mediatică echitabilă”, se menţionează în raport.

Totodată, coraportorii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de arestarea celor patru manifestanţi în urma protestului Platformei DA din 24 aprilie.

Valentina Leskaj şi Ögmundur Jonásson au salutat reluarea discuţiilor în formatul „5+2” în reglementarea transnistreană.

Menţionăm că în timpul vizitei de lucru, coraportorii APCE au avut întrevederi cu mai mulţi demnitari de la Chişinău.