Consiliul Superior al Magistraturii l-a propus pe Grigori Colev, judecător la Curtea de Apel Comrat, la funcţia de vicepreşedinte al instanţei încă în luna mai, precizând că are o reputaţie ireproşabilă, deşi preşedintele Nicolae Timofti a indicat în actele sale că magistratul are probleme de integritate. Şeful statului a respins candidatura acum câteva săptămâni. La şedinţa de marţi, 26 iulie, CSM l-a propus din nou pe Grigori Colev la aceeaşi funcţie. Potrivit legii, de această dată şeful statului este obligat să-l avanseze.  

Anterior, judecătorul împreună cu alţi doi colegi - Ştefan Starciuc şi Serghei Gubenco - au fost propuşi la funcţia de magistrat la Curtea de Apel Comrat. Nicolae Timofti nu i-a acceptat, cerând CSM-ului să-i verifice suplimentar. „De menţionat că informaţiile prezentate de SIS diferă esenţial de cele care se conţin în avizele consultative anterioare în baza cărora candidaţii la funcţia de judecător au fost consideraţi de CSM ca fiind compatibili cu interesele funcţiei publice. (...) În viziunea mea, acţiunile domnilor Serghei Gubenco, Grigori Colev şi Ştefan Starciuc, vizate în sesizarea SIS, inclusiv cele întreprinse în procesul înfăptuirii justiţiei în unele cazuri, sunt acţiuni desfăşurate cu abateri de la normele Legii cu privire la statutul judecătorului şi ale Codului de etică a judecătorului, precum şi în condiţiile existenţei conflictului de interese”, se arată într-un act semnat de şeful statului în decembrie 2014, ajuns în posesia portalului Anticoruptie.md.

Cei trei magistraţi au fost vizaţi într-un document al Preşedinţiei şi în aprilie 2015, după ce CSM a cerut încă o dată şefului statului să se pronunţe. „Constat o situaţie paradoxală în CSM – organ care exercită autoadministrarea judecătorească, nu a examinat conţinutul avizelor consultative ale organului de verificare a titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice – Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Cu atât mai mult că iniţierea verificării suplimentare a candidaţilor menţionaţi a fost dispusă de către însuşi CSM”, se arată în scrisoarea prin care Nicolae Timofti a informat CSM că respinge cele trei candidaturi.

În mai, la o şedinţă a CSM, Starciuc, Gubenco şi Colev au cerut să fie propuşi repetat şefului statului. Solicitarea i-a nedumerit însă pe magistraţii din Consiliu care nu au ştiut cum să procedeze. „Avem o problemă. Noi nu avem acces la secretul de stat”, a amintit Teo Cârnaţ, membru al CSM, referindu-se la faptul că preşedintele şi-a bazat decizia pe informaţiile primite de la SIS, care pot conţine secrete de stat şi la care au acces doar un număr limitat de persoane.

Într-un final, CSM i-a propus repetat şefului statului pe Ştefan Starciuc şi Grigori Colev la funcţia de judecător la Curtea de Apel Comrat. Aşa că preşedintele Timofti a semnat decretul. Anticoruptie.md a publicat aceste detalii în investigaţia „Judecătorii cu nouă vieţi”. În hotărârea din mai 2016, prin care Grigori Colev a fost propus la funcţia de vicepreşedinte, CSM nu a adus contraargumente la constatările SIS, la care a făcut trimitere Nicolae Timofti.

Între timp, Serghei Gubenco a devenit preşedinte al Curţii de Apel Comrat.