„La 19.00 expiră cele 60 de ore pentru care Platon poate fi reţinut potrivit art. 582 din Codul Penal al Ucrainei. Iată de ce astăzi îi vor fi înaintate acuzaţiile organelor de drept, iar Judecătoria urmează să decidă fie o nouă măsură de arest, fie eliberarea sa”, se arată în mesajul oferit pentru Unimedia de către compania Pravovest.

Avocaţii omului de afaceri cred că îi va fi prelugită măsura de arest cu încă 30 de zile. Totodată, apărătorii săi nu exclud că instanţa de la Kiev ar putea decide astăzi extrădarea sa în Moldova. 

„Având în vedere „rapiditatea nemaivăzută” cu care au lucrat organele din Ucraina, presupunem că va mai primi 30 de zile de arest. Noi însă vom contesta decizia şi vom insista maxim pentru un arest la domiciliu şi o cercetare obiectivă a dosarului. De asemenea, nu excludem o intervenţie „de mai sus”, iar timp de două zile Procuratura Generală a Ucrainei să fi pregătit şi semnat deja toate actele pentru extrădare şi vor fi prezentate deja instanţei. Iar mâine, acesta va fi deja în Patrie. El se teme foarte mult pentru viaţa sa şi spune că va deveni o jertfă a regimului actual”, se mai spune în mesaj.

De asemenea, juriştii ucraineni pun la îndoială declaraţiile organelor competente ucrainene legate de paşaportul lui Platon care ar fi fost fals.

„Să faci un comentariu despre autencitatea unui document doar la o privire, nu este profesionalism. Iar să repeţi această informaţie neverificată, este de două ori neprofesionist. Era necesar ca să fie cerută o solicitare de la Biroul de Migraţie a Ucrainei care să prezinte o concluzie oficială - cui i-a fost oferit paşaportul şi dacă este sau nu Platon cetăţean al Ucrainei”, se arată în comentariul avocaţilor.

Precizăm că Veaceslav Platon nu deţine cetăţenia Moldovei şi nici pe cea a Federaţiei Ruse. Asta a declarat avocatul afaceristului, Gleb Seghida, pentru presa de la Kiev. Potrivit lui Seghida, clientul său este cetăţean al Ucrainei din anul 2002, iar autorităţile din această ţară nu ar trebui să-l extrădeze pe Platon în Republica Moldova. 

Într-un articol publicat pe portalul Obozrevatel.com, avocatul Gleb Seghida se arată surprins de operativitatea cu care Serviciul de Securitate şi Procuratura Generală de la Kiev l-au reţinut luni seara pe Veaceslav Platon, în condiţiile în care pe site-ul Interpolului sunt 160 de oameni anunţaţi în urmărire internaţională de Ucraina, care nu pot fi prinşi de ani buni. Mai mult, potrivit avocatului, încă o dovadă că procurorii ucraineni s-au grăbit să-l reţină pe Platon este faptul că decizia instanţei din Moldova nici nu a fost tradusă din limba română. Seghida mai scrie că Platon a fost reţinut cu aplicarea forţei, iar cei care au participat la operaţiune ar fi confiscat şi lucrurile personale ale avocatului.

Amintim că Veaceslav Platon a fost dat luni în urmărire internaţională pentru implicare în furtul din sistemul bancar. El a respins acuzaţiile şi a declarat că dosarul penal i-a fost deschis la comanda lui Vladimir Plahotniuc pentru devierea atenţiei publice de la adevăratul beneficiar al ”jafului secolului”.