Este vorba despre Aivars Ostapko, în vârstă de 37 de ani, de origine letonă şi cu o experienţă de 15 ani de activitate în cadrul Procuraturii din Letonia.

Consilierul a fost ales în urma concursului organizat de Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău pentru a sprijini Procuratura în procesul de reformare şi modernizare instituţională. 

Expertul european urmează să muncească alături de procurorii moldoveni, iar în decursul primei luni de activitate în cadrul Procuraturii va elabora un plan de acţiuni, reieşind din studierea sistemului şi noilor prevederi legislative care reglementează activitatea de procuror. 

Acest lucru va permite, în opinia expertului european, punerea temeliei Proiectului care urmează a fi realizat pe durata unui an. Lunar, consilierul va elabora rapoarte detaliate despre rezultatele şi priorităţile reformării PG.

Consilierul Aivars Ostapko este al treilea consilier din partea Uniunii Europene care asistă Procuratura în procesul de reformare instituţională. Precedenţii consilieri au fost experţii Holger Helmbach şi Virginijus Sabutis.