Ex-procurorul capitalei spune că Domnica Manole şi-a justificat clar decizia de a anula hotărârea CEC din 30 martie 2016, care respingea organizarea unui referendum propus de Platforma DA, iar procurorul general „trişează” şi fie urmăreşte promovarea în carieră, fie îndeplineşte o comandă politică.

„Judecătoarea Domnica Manole şi-a declarat nevinovăţia în acest caz motivând că a luat această decizie reieşind din faptul că avem un articol în Constituţie care se contrazice, că avem o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat deficienţa articolului relevant din Constituţie şi nu avem nicio hotărâre judecătorească de aplicare a acestui articol cu privire la organizarea referendumului constituţional şi că ea, ca judecător, în aceste condiţii, nu putea să ia altă decizie decât să aplice acest articol, utilizând metodele de interpretare prevăzute de lege şi doctrină”, afirmă Ivan Diacov, într-un articol publicat pe portalul Anticorupţie.

Despre procurorul general interimar, Eduard Harunjen, Diacov spune că acesta „trişează” şi „se joacă cu focul”, pentru că are o pregătire profesională înaltă, respectiv decizia de a o cerceta penal pe Domnica Manole nu poate fi o greşeală sau o incompetenţă, ci o acţiune asumată şi intenţionată.

„Domnul Harunjen a declarat: Nimeni nu a acuzat-o pe d-na Manole de fraudă, de încălcare. Există o bănuială că a fost ceva la mijloc, iar hotărârea a fost adoptată cu rea-credinţă. De asta urmează să investigăm. Elementar, ca s-o întrebăm pe doamna Manole în ce condiţii şi de ce a hotărât şi interpretat aşa legea nu avem altă posibilitate decât să pornim urmărirea penală. Cunoscându-l pe dl. Harunjen ca pe un procuror cu o pregătire profesională înaltă, eu nu admit că el greşeşte, dând apreciere eronată acţiunilor judecătoarei Manole. O face intenţionat, cu bună ştiinţă şi încredere că nu va fi pedepsit. Despre care bănuială, despre care rea-credinţă vorbeşte dl. Harunjen? Pe ce a mizat el când a solicitat ridicarea imunităţii judecătoarei Manole? Prin ce metode o va impune să spună că a acţionat cu rea-credinţă, neavând nicio probă a vinovăţiei ei? Intenţionează s-o reţină? Trişează domnul procuror general interimar”, susţine Ivan Diacov.

Totodată, fostul procuror municipal sugerează că acţiunile lui Harunjen sunt motivate fie de „interes de carieră”, fie de o comandă politică, fie de „cârdăşie cu conducerea CSM, cu scopul de a-i învăţa minte şi de a-i intimida pe puţinii judecători şi procurori care mai dau semne că au părere sau poziţie civică şi profesională”.

Diacov mai spune că oamenii trebuie să iasă în stradă şi să pună presiune pe sistem. „Societatea civilă demult era obligată să iasă în stradă, să ceară demisia acelor demnitari, conducători ai organelor de drept care se fac vinovaţi de muşamalizarea gravelor cazuri de corupţie ce macină societatea în ultimii ani. Aş recomanda societăţii civile să pună presiune pe conducerea Parlamentului pentru numirea în funcţie a noului Procuror General în baza legii vechi despre procuratură, care mai este în vigoare, pentru a da posibilitate acestei importante instituţii de stat să intre în activitate normală”, punctează ex-procurorul capitalei.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.