Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, între Parchetul General şi Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost încheiat, în conformitate cu Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, având ca obiectiv facilitarea şi desfăşurarea cu operativitate a investigaţiilor în cazul elicopterului SMURD prăbuşit joi, scrie Agerpres.

Totodată, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului român de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis autorităţilor judiciare din Republica Moldova o cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală cu caracter urgent, pentru a se evita pericolul pierderii de probe şi mijloace de probă.

„În momentul de faţă, echipa de anchetă, formată din procurori militari şi specialişti, participă la cercetarea la faţa locului şi desfăşoară activităţi specifice acestei faze a procesului penal. Până la această etapă a anchetei, s-au efectuat următoarele acte: conservarea locului faptei şi a probelor, identificarea martorilor, recoltarea de probe de combustibil, recoltarea de probe toxicologice şi de ADN. În vederea conservării probelor, echipa comună de anchetă a efectuat actele procedurale cu caracter de urgenţă, unele dintre aceste activităţi fiind în curs de desfăşurare”, informează Parchetul General.

În cauză, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Un elicopter SMURD s-a prăbuşit ieri în raionul Cantemir, iar cele patru persoane aflate la bord au murit— pilotul, copilotul, un medic şi un asistent.