Această cauză penală a fost pornită acum două zile, după ce procurorii au reţinut în acţiunile factorilor de decizie ai Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu.

Potrivit materialelor urmăririi penale, începând cu anul 2008, fiind sesizate în repetate rânduri de către cetăţeni despre pericolul prăbuşirii copacilor, persoanele publice nu au reacţionat şi nu au asigurat o verificare eficientă a arborilor amplasaţi pe teritoriul deservit, pentru a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei. 

În rezultatul acţiunilor neglijente ale acestor persoane publice, o femeie a fost strivită mortal de un arbore prăbuşit pe strada Vasile Lupu din sectorul Buiucani, iar în sectorul Botanica au fost rănite două persoane, care, la fel, au avut de suferit în rezultatul prăbuşirii copacilor. De asemenea, s-au produs ruperi de copaci, care în timpul căderii, au provocat daune în proporţii mari, deteriorînd maşini şi alte bunuri materiale. 

Pentru această infracţiune, norma penală prevede până la 6 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.