În perioada 2010–2015, fosta angajată a băncii a eliberat de pe conturile a 17 deponenţi peste 2 milioane lei, pe care ulterior i-a însuşit.

Aceasta a emis ordine de eliberare a banilor, în lipsa titularilor conturilor, bani pe care ulterior i-a transferat pe conturile gestionate de ea, după care i-a şters din sistemul informaţional al băncii pentru a nu figura în evidenţa contabilă.

În urma controlului efectuat de banca centrală, au fost depistate ilegalităţile angajatei.

Pentru delapidarea averii străine în proporţii deosebit de mari, femeia a fost condamnată la cinci ani şi patru luni de închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus încasarea de la inculpată în folosul băncii a prejudiciului material cauzat prin infracţiune.