Masiutin spune că este hărţuit de ani buni de justiţia din Moldova. El a cerut instanţei să declare nulă ordonanţa de începere a urmăririi penale, de recunoaştere a acestuia în calitate de bănuit şi apoi de învinuit, în baza articolului 190 din Codul Penal. Acesta se referă la escrocherie.

Magistraţii au argumentat, făcând referire la o Hotărâre a CSJ din 2005, că hotărârile privind pornirea urmăririi penale, ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit, învinuit şi ordonanţele prin care se dispun efectuarea expertizelor sunt pasibile de a fi atacate în instanţă.

„Aceste acte procedurale sunt nişte procedee legate de desfăşurarea normală a urmăririi penale şi, însăşi pornirea urmăririi penale, recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit, punerea persoanei sub învinuire, dispunerea efectuării unei expertize nu afectează prin sine drepturi sau libertăţi constituţionale. Acestea sunt nişte măsuri procesuale prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică, care au scopul legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu criminalitatea, şi acest scop este proporţional anumitor restricţii care pot avea loc în cadrul desfăşurării acţiunilor menţionate”, se precizează în hotărâre.

Totodată, instanţa a argumentat că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare cu scopul „reparării erorilor de drept comise doar la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată„. În consecinţă, plângerea a fost respinsă pe motiv că nu îndeplineşte cerinţele de formă şi conţinut.

Maxim Masiutin conduce compania Ritlabs, care activează în domeniul tehnologiilor informaţionale şi este creatoarea programului de poştă The Bat, unicul brand din domeniul IT din Moldova cunoscut şi vândut în 97 de ţări ale lumii. Pe numele acestuia a fost pornit un dosar penal pentru escrocherie pe motiv că nu ar fi achitat 1.620 de lei în anul 1988, atunci când a fondat compania. Masiutin a declarat presei că a făcut dovada plăţii şi a atras atenţia asupra la mai multe încălcări pe care le-a admis urmărirea penală. Acesta s-a referit la percheziţiile efectuate în casa acestuia, dar şi stabilirea interdicţiei de a părăsi ţara.

„La 29 decem­brie, tre­cut, pro­cu­ro­rul Dumi­tru Răi­leanu mi-a apli­cat inter­dic­ţia de a părăsi ţara. A doua zi am depus o plân­gere la Jude­că­to­ria Buiu­cani, prin care soli­ci­tam anu­la­rea inter­dic­ţiei. Codul de Pro­ce­dură Penală prevede că durata unor ast­fel de măsuri pre­ven­tive nu poate depăşi 30 de zile. Exa­mi­na­rea plân­ge­rii a fost trans­misă jude­că­to­ru­lui Mihail Dia­conu, care a sta­bi­lit că plân­ge­rea va fi exa­mi­nată peste 40 de zile din data depu­ne­rii. Adică, peste 40 de zile, instanţa de jude­cată urma să decidă asu­pra lega­li­tă­ţii inter­dic­ţiei de ple­care din ţară, care are o durată de doar 30 de zile. Des­pre ce fel de posi­bi­li­tate reală de a-mi res­ta­bili drep­tu­rile şi liber­tă­ţile con­sti­tu­ţio­nale mai poate fi vorba?! Jus­ti­ţia întâr­zi­ată din Mol­dova repre­zintă, în rea­li­tate, un refuz al jus­ti­ţiei”, a afirmat Masiutin pentru Ziarul de Gardă.

Omul de afaceri a declarat că s-a adresat contra Republicii Moldova cu o plângere la CEDO şi că a fost informat despre acceptarea cererii.

Potrivit raportului Doing Business 2016 Moldova se află pe locul 52 într-un clasament al statelor în privinţa climatului favorabil pentru afaceri. Ţara noastră este devansată chiar şi de Federaţia Rusă, Belarus, Kazahstan, iar România se află pe locul 37. În acelaşi timp, Raportul Competitivităţii Globale pentru anii 2014-2015, relevă că companiile din Republica Moldova nu percep cadrul legal pentru soluţionarea litigiilor sau pentru contestarea reglementărilor ca fiind unul eficient.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.